Transformă-ţi visele în realitate

Tu ai puterea şi oportunitatea de a-ţi schimba viaţa. Poţi să faci tot ce vrei din ea. Nu e dificil, dar necesită puţin efort. Vezi lucrurile aşa cum ai vrea ele să fie în loc să le vezi aşa cum sunt. Dezvoltă-ţi un plan focalizat pe ceea ce îţi doreşti, nu pe ceea ce nu ai. Imaginaţia ta îţi va arăta cum să transformi posibilitatea în realitate. Vizualizează-ţi obiectivele şi subconştientul tău va lucra pentru a face ca acele imagini mentale să devină adevărate. Atunci când te imaginezi cât mai clar câştigând, contribui enorm de mult la succesul tău.  A-ţi cunoaşte destinaţia este tot ce ai nevoie pentru a ajunge acolo. Max Steingart

Ce ar fi oare dacă ghiocelul ar gândi ca şi noi?

Da, iată-ne în luna martie...

Îmi aduc aminte, din copilărie, zilele acestea speciale ce fac trecerea de la iarna grea la primăvara mult aşteptată. Pentru mine era o aşa de mare bucurie să văd ivindu-se de sub plapuma de nea, ghiocelul cel sfios. El era cel ce-mi transmitea că nu mai e mult până pot scăpa de povara hainelor de iarnă şi voi putea petrece iar mai multe ore afară, la joacă cu prietenii mei.

Cel mai probabil în ultimele zile ţi-a fost dat şi ţie să vezi ghiocei, motiv pentru care îţi propun următorul exerciţiu, mai puţin obişnuit: Imaginează-ţi cum ar fi dacă plăpândul ghiocel s-ar comporta cum ne comportăm noi oamenii în cea mai mare parte a timpului. Doar e perfect îndreptăţit. Ce lui nu-i e greu?

• Ufff!!!!
• Ce mă aşteaptă...
• Chiar trebuie să trec prin calvarul acela?!
• De ce mi se întâmplă mie toate acestea?!
• Cu ce am greşit de sunt aşa de aspru pedepsit?!
• Sunt atât de gingaş, de plăpând, iar zăpada aceea atât de trece. E prea mult pentru bietul de mine!
• Las să mai treacă vreo 2-3 zile, poate se topeşte zăpada... până la urmă de ce atâta grabă?
• Într-un fel abia aştept să văd iar razele soarelui, spectacolul primăverii, să bucur suflete, să vestesc vremuri bune... dar mă pot mulţumi şi cu ce am acum.
• Am încercat şi anii trecuţi la ce bun să mă chinui iar atât.
• Plus că soiul meu nu e taman cel mai apreciat. Cei din grădina vecină arată mult mai bine decât mine.
• Oricum nu am mult timp să mă bucur de razele soarelui, viaţa mea e atât de scurtă, chiar nu văd de ce să mai îmi bat capul cu stratul acesta de nea.
• Şi poate la urma urmei nimănui nu-i pesă de mine. Poate nu o să-mi observe nimeni lipsa...
• Oare existenţa mea are vreu rost?
• Cu ce mă aleg eu că sunt vestitorul primăverii?

Îţi sună cunoscut acest dialog cu sinele interior?

Din păcate, noi oamenii avem un talent în a ne împotrivi vieţii, în a ne plânge, în a gândi prea mult. Şi toate acestea contribuie la tensiunea şi nemulţumirea pe care o resimţim zi de zi.

De aceea, pentru început, te invit să te pui pe tine în locul ghiocelului, să-ţi imaginezi că posezi curajul şi credinţa lui, că ai în tine acea cunoaştere a legilor universului pe care le urmezi atunci când te naşti, te dezvolţi, te dăruieşti lumii şi mori.

Imaginează-ţi cum ar fi viaţa ta dacă...

 

...nu ai mai opune rezistenţă, dacă nu ai mai fi încătuşat în frică, dacă ai şti că dincolo de întunericul de acum şi stratul rece de zăpadă de deasupra, te aşteaptă razele soarelui, veselia vieţii?

Cum ar arăta viaţa ta aşa? Hai, pune-ţi imaginaţia la joacă, fă-ţi sufletul să vibreze din nou, alimentează-te cu energia credinţei. Doar cu o astfel de stare poţi face din fiecare zi o zi minunată şi depăşi ceea ce te încearcă.

Şi, fiindcă tot veni vorba, Voda Remus tu de ce crezi că noi oamenii ne plângem atât, ne facem atât de multe griji, suntem aşa de greu de mulţumit, ne înţelegem mai greu unii cu alţii, dă-mi bir cu fugiţii sau căutăm vinovaţi când lucrurile nu merg cum am vrea noi să meargă?

Izvorul iubirii

Am învăţat de la cei care ne-au educat şi ne-am folosit de ea pentru a ne proteja şi pentru a supravieţui realităţii în care trăim, atât de minunat descrisă în comentariul primit.

Dar nici nu-ţi voi spune că nu putem face nimic pentru că aşa suntem noi oamenii. Dimpotrivă. Te invit să înţelegem realitatea, nu să o ignorăm, să acceptăm lucrurile care nu depind de noi, care fie vorba între noi sunt cu nemiluita, dar să alegem să fim un altfel de exemplu atât cât ne stă în putinţă şi situaţia ne permite. Pentru a fi de ajutor pentru că ştiu că nu e deloc uşor să fii un exemplu pozitiv, în fiecare mesaj al lunii martie mi-am propus să îţi prezint câte o nouă perspectivă asupra a ceea ce eşti tu. Unic şi irepetabil. Minunat, chiar dacă ai propriile tale limite. Iar dacă în urma acestor mesaje, relaţia ta cu tine se îmbunătăţeşte, eu voi fi extrem de fericită. Pentru că ştiu din proprie experienţă impactul pe care o astfel de schimbare îl va avea asupra vieţii tale, asupra celor dragi ţie şi a oamenilor cu care vei intra în contact, precum şi asupra contribuţiei pe care ţi-o vei aduce prin acţiunile tale. "Ne aflăm într-unul din cele mai propice momente pentru a ne deschide inimile, pentru a le goli de rămăşiţele trecutului, de resentimente, de tot ce nu am putut ierta sau schimba şi pentru a le umple cu prospeţimea iubirii. Şi inima are nevoie de minunatul schimb al respiraţiei pentru a simţi că trăieşte, cu deosebirea că în loc de aer are nevoie de iubire pentru a supravieţui… Nu ştiu cum se face, dar iubirea nu îmbătrâneşte niciodată, nu moare niciodată, e precum apa unui izvor care nu seacă niciodată… Omul însă are această putere de a astupa izvorul şi de a pretinde apoi că acesta nu există. Dar e păcat să nu lăsăm această „apă vie” să se revarse, să curgă şi să curgă, în ritmul bătăilor inimii, formându-şi făgaşul ei. Omul e muntele care adăposeşte un astfel de izvor pe care dacă nu-l lasă să curgă va simţi o durere adâncă, clocotind precum lava unui vulcan care strigă a disperare. Nici un izvor care iese la suprafaţă nu va avea un făgaş făcut dinainte. Doar pentru că n-ai găsit omul potrivit pentru a iubi, doar pentru că nu ai făgaş format deja nu înseamnă că trebuie să-ţi opreşti izvorul. Aşa că nu-ţi rămâne decât să dai piatra la o parte şi să permiţi apei să curgă, aceasta înseamnă de fapt să nu mai ai o piatră pe inimă. Te vei simţi uşor ca un fulg şi vei avea mereu senzaţia că pluteşti, că sufletului tău i-au crescut aripi şi că viaţa te-a luat prin surprindere.   Apoi, odată ce a ieşit la lumină, izvorul tău îşi va crea singur locul sau locurile prin care să curgă, cu alte cuvinte iubirea din tine îşi va găsi oamenii şi faptele prin care să se manifeste, fără ca tu să forţezi acest lucru să se întâmple. Un izvor nu aşteaptă niciodată ca alt izvor să-i furnizeze apă, mulţumeşte ploii atunci când primeşte apă de sus şi mulţumeşte pâmântului şi pietrelor care îl susţin. Dacă alt izvor va dori să i se alăture, atunci probabil că amândouă izvoarele vor creşte contopindu-se în aceeaşi apă, pe acelaşi făgaş.   Îndemnul meu este să revii la izvorul din tine cât de des poţi, să-ţi potoleşti setea de iubire a sufletului în apa acestuia şi să nu uiţi că totul porneşte din tine, nu din afara ta."

TU ... în cuvinte şi dincolo de cuvinte!

Ce s-ar putea spune despre tine? Nu ştiu cum te simţi tu să fii centrul atenţiei mesajelor , eu sper să te bucuri şi să profiţi de acest mic răsfăţ pentru că meriţi. Mesajele dedicate special ţie continuă şi azi. Dacă până acum ne-am văzut dialogul interior dintr-o perspectivă inedită şi am vorbit despre un minunat izvor cu apă vie ce merită să fie lăsat să iasă la suprafaţă şi să îşi facă făgaşul, azi vorbim despre tine. Aşadar ce s-ar putea spune despre tine :) Cu siguranţă MULTE... foarte multe... unele DE BINE, altele DE RĂU... Dar ORICÂTE s-ar spune, tot NU AR FI SUFICIENT pentru a cuprinde CEEA CE EŞTI TU în ESENŢA, COMPLEXITATEA şi MĂREŢIA TA.  Prin urmare primul lucru pe care să-l ştii despre tine este acela că... NU POŢI FI CUPRINS ÎN CUVINTE. Da, ne folosim zi de zi de cuvinte, dar... Ne folosim zi de zi de CUVINTE pentru a putea cuprinde cu MINTEA ceea ce noi EXPERIMENTĂM. Mai mult de atât, de cele mai multe ori, cuvintele pe care le folosim cel mai des sunt cele care surprind ce e defect, slab, nepotrivit, greşit... De aceea azi am pentru tine 2 provocări Prima este aceea de a descrie la tine, la viaţa la, la oamenii din jurul tău partea pozitivă. Îi mulţumesc Alinei care într-un email mi-a supus atenţiei un mare adevăr: e uşor a descrie partea negativă. Aşadar aştept cu nerăbdare comentariul tău. Hai să demonstrăm că suntem capabili să vedem şi să vorbim despre latura frumoasă. Ce zici? Intri în joc? Spune-ne în câteva cuvinte, sau mai multe, ce îţi place la tine, la viaţa ta, la lumea aceasta, la oamenii de lângă tine clic aici. În ceea ce priveşte a doua provocare, e vorba de o reamintire şi un îndemn.   Aminteşte-ţi întotdeauna că există o viaţă dincolo de cuvinte, O VIAŢĂ A LUI ESTE PUR ŞI SIMPLU, o viaţă a trăirilor, o viaţă a existenţei în manifestare O viaţă ce nu poate fi clar împărţită în rău şi bine E o uriaşă, surprinzătoare şi profundă împletire. Ceea găseşti aici, pe OZB, sunt cuvinte, însă invitaţia mea pentru tine este: Treci dincolo de cuvinte... EXPERIMENTEAZĂ-TE! SURPRINDE-TE!

Ghid pentru un nou început

Ai suferit destul, a sosit timpul să te ridici şi să porneşti la drum. şterge-ţi lacrimile, scutură-te de praful trecutului şi începe să-ţi faci bagajele. Dacă ai reţineri aminteşte-ţi că momentul prezent e tot ce contează pentru că de acest moment depinde viitorul tău.

Limpezeşte-ţi mintea de la atâtea gânduri de durere, spală-ţi ochii ca să te asiguri că vei vedea mai bine şi mai clar de acum înainte. Pune în bagajul tău lecţiile învăţate din experienţele trecutului, încredere în tine, dorinţa de a cunoaşte şi de a te cunoaşte. De asemenea nu uita să adaugi puţină credinţă şi să porneşti la drum convins că totul se întâmplă aşa cum e mai bine pentru tine.

După ce ai împachetat, poţi să-i laşi un bilet suferinţei tale din trecut, mulţumeşte-i pentru lecţia pe care tocmai ţi-a dat-o şi lasă detaşarea să-şi facă datoria, o laşi pe mâini bune . De asemenea, înainte să păşeşti pe pragul casei ar fi bine să arunci o privire în oglindă pentru a-ţi aminti de această imagine peste câţiva ani. Dacă te-ai uitat în oglindă şi ai văzut o faţă obosită, brăzdată de lacrimi, cu cearcăne şi ochii înroşiţi, ce aştepţi? zâmbeşte! Nu, nu începe iar să-ţi plângi de milă.

Ai ieşit afară în stradă, simţi cum frica devine una cu frigul dimineţii şi îţi pătrunde în oase… „Oare ce va fi? Încotro mă îndrept? Ce m-a apucat? Poate era mai bine dacă rămâneam unde eram, poate m-ar fi ajutat cineva, poate aş fi putut să îndrept…” Bla bla, te vor năpădi gândurile contradictorii şi dacă le vei permite îţi vor întoarce sufletul pe toate părţile. Stai puţin…tu controlezi gândurile sau ele pe tine? Chiar crezi tot ceea ce îţi spun gândurile? Lasă-le să bolborosească dacă asta vor, tu eşti aici şi acum, pe un nou drum. 

Eşti afară, pe stradă, simte aerul. Inspiră, expiră…simte respiraţia cum pătrunde prin toată fiinţa ta ca un vânt care vesteşte primăvara. O simplă respiraţie făcută de câteva ori într-un mod profund limpezeşte apa tulbure din minte şi te înnoieşte. Simte-ţi corpul, un miracol cu care ai fost înzestrat.

Priveşte în jurul tău, priveşte oamenii care trec pe lângă tine. Simţi că trăieşti? Nu e o minune? Nu uita să-ţi ridici privirea spre cer ori de câte ori ai tendinţa să-ţi apleci capul.

Nu contează atât de mult ce va fi, important este ceea vei deveni în urma acestei noi experienţe şi ceea ce vei învăţa din ea. Curaj! Viaţa te aşteaptă cu nerăbdare să o descoperi. O mulţime de oameni minunaţi aşteaptă să-i cunoşti. Dragostea te aşteaptă s-o trăieşti. A sosit timpul să trăieşti cu adevărat! 

Ai ajuns în Gara Noului Început. În orice tren te vei urca te va duce pe un drum necunoscut, dar tu îi stabileşti destinaţia. Bucură-te de călătorie, tot ceea ce a fost sau ai fost a rămâne în urmă, eşti liber! Închide ochii.

….Ai ajuns? Bine ai venit în Viaţa ta!

Adela Moldovan

Critica... pentru că noi nu suntem perfecţi ea există, dar...

Critica este o acţiune sensibilă, aparte, care dacă este făcută cu tact are şi rezultate. Nu suntem perfecţi şi nimeni nu cere asta, dar se întâmplă câteodată să facem gafe sau să greşim. În faţa criticii un om politicos are două posibilităţi de răspuns: Dacă acea critică este adevărată, atunci îşi va recunoaşte vina şi va face tot posibilul ca pe parcursul pledoariei să tacă şi să accepte ce s-a întâmplat. Pe lângă asta e bine să arate că a înţeles, va lua atitudine şi îşi va cere scuze negreşit. Greşeala recunoscută e pe jumătate iertată, aşadar să facem un efort, să recunoaştem că suntem oameni şi să ne asumăm. A doua situaţie e aceea în care cel care ne critică nu are dreptate.Cum procedăm în această situaţie? Omul politicos are răbdare să asculte, pentru că mai apoi, cu calm să ofere toate argumetele sale pentru susţinerea afirmaţiei.  Cum criticăm pe cineva? În primul rând e bine de ştiut că, dacă vrem să avem parte de rezultate, o critică se face în intimitate, între patru ochi. Nu-i nevoie să facem un mare tărăboi fiindcă omul, dacă ştie că a greşit deja se simte prost; să nu-i îngreunăm situaţia. Al doilea element de care trebuie să ţinem cont e faptul că toţi greşim şi nu e corect să răbufnim sau să ne descărcăm pe un anume om şi situaţie.  Ultimul aspect extrem de important legat de critică e acela al acţiunii: să criticăm acţiunea cuiva, nu omul în sine, pentru a nu lua personal şi pentru a obţine rezultate. Anca Şerban @ ManierArt

Citate din Intrebarile sunt de fapt raspunsuri – Allan Pease

“Nu schimba niciodată ceea ce merge – pune-i turboreactor. ”
“Succesul este un joc – cu cât joci de mai multe ori, cu atât câştigi de mai multe ori. Şi cu cât câştigi de mai multe ori, cu atât vei juca mai bine.”
“Bărbaţii nu sunt de piatră – însă creierele lor nu sunt programate să citească semnalele subtile ale limbajului trupului.”

“Felul în care eşti îmbrăcat şi cum te mişti are cel mai mare impact asupra atitudinii unei alte persoane faţă de tine. Felul în care vorbeşti este de trei ori mai important decât cuvintele pe care le foloseşti.”
“A amâna satisfacţia este un proces de programare a durerii şi a plăcerii în viaţă, astfel încât plăcerea să sporescă prin întălnirea şi trăirea mai întâi a durerii şi prin depăşirea ei.  Este singura cale decentă de a trăi.”

---

“Când părinţii fac lucrurile într-un anumit fel, pentru copii acela este felul în care trebuie făcute. Atunci când copilul îşi vede zilnic părinţii comportându-se disciplinat, sobru, cu demnitate şi având capacitatea de a-şi ordona propriile vieţi, el va ajunge să simtă până în străfundurile fiinţiei sale că acela este adevăratul mod de a trăi.”

---

“Iubirea: voinţa de a-ţi extinde sinele pentru creşterea ta spirituală sau a altuia.” 

www.libris.ro

Dumnezeu vrea ca tu să ştii …

MOTTO :

“Dorim ca viaţa noastră să fie simplă, sigură şi liniştită şi de aceea problemele sunt tabu. Vrem certitudini şi nu îndoieli, vrem rezultate şi nu experienţe, fără să ne dăm seama însă că numai din îndoieli se pot naşte certitudini şi numai din experienţe – rezultate.”

Carl Gustav Jung

  

 
… că ar trebui să ai mereu undiţa pregătită cu momeală. În balta la care te aştepţi cel mai puţin, vei prinde un peşte. Ovidiu, poetul grec, a spus asta şi avea dreptate. Nu ştii niciodată când şi de unde va apărea următorul tău miracol. Aşa că pregăteşte-te. Fii deschis. Fii vesel, receptiv şi chiar expectativ. Şi nu limita forma şi mărimea în care poate apărea miracolul tău. Câteodată cele mai mici chei deschid cele mai mari încuietori. Aşa că fii pe fază astăzi. Fii pregătit. Ai cerut ajutor şi-l vei primi.

 …că nu e necesar ca totul să iasă exact cum ai plănuit tu să iasă pentru a-l putea considera success. Câteodata tot ce doreşte Dumnezeu este ca tu să mişti lucrurile. Apoi, le va prelua de acolo. Aşa că atunci când lucrurile nu ies aşa cum ţi-ai dori tu să iasă, nu te grăbi să zici, “Ce păcat!”. Poate că o astfel de situaţie este o Binecuvântare deghizată. Consideră posibilitatea că viaţa este magică… şi că poate ieşi un iepure dintr-o pălărie.

…că sunteţi sclavii oricărui lucru pe care nu-l înţelegeţi. Vernon Howard a spus asta şi avea dreptate. Aşa că nu evita să auzi sau chiar să studiezi şi alte puncte de vedere. Cu adevărat, fă asta în mod regulat. Cu cât te opui mai mult la ceva, cu atât vei beneficia mai mult dacă îl vei privi cu atenţie — cu o minte deschisă, nu în mod cinic.

… că cea mai mare întrebare din viaţă este, Cât de mult bine poţi accepta? Binele se îndreaptă către tine in fiecare zi. Cât de mult experimentezi din el depinde de cât de mult din el poţi accepta. Şi cât de mult poţi accepta depinde de cât de „valoros” crezi că eşti. Dumnezeu cunoaşte, bineînţeles,  răspunsul la această întrebare. Tu meriţi tot binele din Univers. Dar tu?  Tu crezi asta? Nu va trebui să te gândeşti decât o secundă să ştii exact de ce ai primit acest mesaj astăzi.

…că posesiunile materiale nu sunt ceea ce ai vrut să aduni venind aici. Nu-ți fă griji legat de posesiunile tale pământești. Îndreaptă-ți atenția către țelurile tale înalte – evoluția sufletului tău – și vei găsi pacea chiar și aici pe pământ.

 

...că este ceva „în neregulă ”în orice. Nu contează la ce te uiţi, poţi găsi ceva în neregulă cuaceasta, ceva imperfect, ceva care nu este în regulă cu tine. Nu-ţi fă griji,dacă te uiţi suficient de atent vei găsi. Este de asemenea şi ceva „în regulă”cu orice. Indiferent la ce te uiţi poţi găsi ceva în regulă cu aceasta, cevaperfect. În acest caz rămâne totuşi o singură întrebare: La ce vei uita? Ce veialege să observi? Care este perspectiva ta? (Pun pariu că ştii deja care estepunctul de vedere al lui Dumnezeu legat de asta...)

  

Cât ne costă compromisurile?

Astăzi dimineaţă, mergând în jur de oră 8-9 pe stradă, m-am uitat bine în jur. Aveam şi eu o direcţie dar nu mă grăbeam pentru că am vrut să savurez călătoria. Treceau maşini în viteză, frânând uneori, tăind calea altei maşini alteori, trecând aproape peste pietonii de pe zebra ca să ajungă la timp, undeva. Grabă, nervi, sperieturi, furie. Şi m-am întrebat: "Oare în viaţa noastră ne grăbim să ajungem? Oare, în viaţa noastră nu am întârziat deja foarte mult? Ne grăbim vreodată să trăim fericiţi şi împliniţi? Sau am făcut un compromis cu viaţă că, de data asta, doar să supravieţuim? " Ne luăm costumul de pe umeraş şi ni se pare că avem o identitate. Ni se pare că ne împământenim odată cu pantofii, cu poşeta, cu funcţia noastră.  Când am reuşit să ne împărţim viaţa atât de clar între serviciu şi restul timpului? Când a devenit atât de important să câştigăm, să ajungem la un serviciu, încălcându-ne umanitatea? Când am devenit două personaje, cel care merge la serviciu cu toate frustrarea, grabă, nervii, sila, compromisul şi cel care în timpul liber donează 2 euro prin sms pentru o cauză nobilă, plantează un copac, se bucura de o floare, de cei dragi s.a.m.d.? Când a avut loc această negociere la care noi am ales să fim cel care munceşte, cea care are o funcţie, o responsabilitate faţă de un sistem, de o organizaţie, şi nu faţă de sine Tot astăzi, trecând pe lângă o bancă prin parc, un cerşetor tocmai de trezise. Dormise pe bancă. S-a pipăit ca şi cum a vrut să controleze dacă supravieţuise nopţii. S-a scuturat şi s-a ridicat cu un surâs pe faţă. A fost singura persoană pe care am văzut-o că zâmbea în toată călătoriră mea de 30 de minute printre maşini scumpe, oameni bine îmbrăcaţi, la modă, clădiri impozante şi cochete. Şi nu am putut să mă întreb: "Cine este mai fericit? Acest cerşetor care supravieţuieşte fiecărei zile şi nopţi sau noi, care trăim confortabil înconjuraţi de lucruri, dar am uitat să zâmbim când ne trezim dimineaţa? Când am uitat să mulţumim pentru o nouă zi? Când am confundat prima dată bucuria cu posesia, fericirea cu poza dintr-o vacanţă scumpă, umanitatea cu manipularea, zâmbetul cu complezenţa?" Suntem înconjuraţi de false valori, uitând că cea mai mare valoare suntem noi, goi-goluti! Că fără viaţă care curge prin venele noastre şi peste tot în natură, toate bunurile şi lucrurile nu ar avea rost. Că supravieţuirea nu-l onorează pe om, chiar dacă asta înseamnă să supravieţuieşti înconjurat de funcţii şi averi. Trăim în frică să pierdem această supravieţuire luxoasă, şi, de multe ori, începem să trăim doar când viaţa ni le ia înapoi. Mulţi din cei cu care lucrez pe consiliere privată ajung la mine după câte o pierdere: moartea cuiva drag, divorţ, serviciu, sănătate, relaţie cu copiii, cu părinţii, neîncredere în sine... Vin confuzi şi cu viaţa fără vlagă la picioarele lor. Şi, după ce lucrăm împreună, îşi dau seama că exact asta a vrut viaţa să le arate: că ea se stinge cu fiecare zi când o trăim fără strălucire şi în compromis. Doar de asta aveau nevoie: să se oprească o clipă să conştientizeze ce fac. După ce se dezgolesc de frică şi ataşament, de jenă socială, ştii ce spun? "Fără întâmplarea asta nu aş fi conştientizat niciodată cât de mult mă minţeam eu pe mine. Cum îmi consumam zilele fără să mă bucur de ele. Într-un mod ciudat, acum mă bucur că s-a întâmplat aşa. Mă simt mai viu/vie că niciodată şi mai puternic/a. Acum simt că fac parte din propria mea viaţă." Eu consider că aceasta este cea mai mare formă de libertate: de a da viaţa vieţii tale, nu de a plăti cu viaţa lucruri fără viaţă!   Un subiect de gândire propus de Roxana Ilea. Pentru a citi mai multe articole publicate de Roxana viziteaza site-ul www.roxanailea.ro. Dacă eşti din Cluj-Napoca sau împrejurimi, o poţi întâlni pe Roxana marţi, 12 februarie, la Seara pozitivă organizată de Asociaţia Schimbare pozitivă unde va vorbi despre "Cum să transformăm emoţiile negative" (clic aici pentru detalii), iar în data de 16 februarie te invită să înveţi mai multe despre Secretul din spatele Secretului în cadrul unui curs practic şi distractiv susţinut tot la Cluj (pentru a afla mai multe clic aici )

O dragoste adevărată

Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.  Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă… în aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică conversaţie. Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia. Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana dar batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el… Şi-atunci îl întreb mirată: “Şi dvs.. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?“. Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi răspunde: “E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea“. Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi. Mi-am înghiţit lacrimile spunându-mi în sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!… Căci, în fond, aşa este dragostea adevărată ?!… nu neapărat fizică şi nici romantică în mod ideal. Să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat.”  Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au. Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni ci să ştii să dansezi în ploaie !!

Cum să simţim din nou că trăim?

Ştiu că e o întrebare stranie, dar nu cred că este vreo persoană care să nu fi avut parte în viaţă de acele momente în care inima bate mai repede, mai puternic, când timpul parcă zboară, iar în interiorul nostru se aprinde o flacără ce ne face să ne simţim cu adevărat vii. Să simţim că trăim.

Nu ştiu cum e cazul tău, dar privind în jurul meu, observ că tot mai puţini dintre noi şi tot mai rar avem parte de astfel de momente. Cel mai adesea ne trăim viaţa pe autopilot, într-o rutină zilnică, aşteptând doar să mai scăpăm şi de această zi, de responsabilităţile şi neplăcerile ei, de oboseală şi de stres. Tocmai de aceea m-am gândit ca primul subiect pus în discuţie anul acesta să fie acesta:

CUM SĂ SIMŢIM DIN NOU CĂ TRĂIM?

 

Cum să simţim din nou pasiune, entuziasm, cum să ne simţim inima pulsând energie nu abia bătând în piept, cum să radiem bună-dispoziţie în jur, cum să lăsăm iubirea, bunătatea, înţelegerea şi compasiunea să ne modeleze. Cum e să nu mai fim apatici, bosumflaţi, nemulţumiţi, dezorientaţi, speriaţi, singuri şi trişti?

CÂND SIMŢI CĂ TRECE VIAŢA PE LÂNGĂ TINE?

 

Viaţa te copleşeşte…

• Ai parte de necazuri, greutăţi, încercări care depăşesc puterile şi abilităţile tale
• Aloci exagerat de mult timp şi energie pentru lucruri lipsite de importaţă. Amâni lucrurile importante până devin presante sau de nerezolvat
• Eşti mult prea stresat şi extenuat, şi nu faci nimic, nu iei nici o măsură în acest sens
• Nu mai găseşti loc în viaţa ta pentru ceea ce îţi doreşti, te chinui să faci faţă la ceea ce viaţa îţi pregăteşte.
• Nu te ştii organiza, capul tău e un haos
• Nu există un echilibru între viaţa personală, familială, profesională
• Eşti prea egoist, ceea ce duce la tensiuni în relaţiile cu cei din jur. Sau dimpotrivă, eşti prea preocupat cu problemele altora în detrimentul alor tale, ceea te face mereu nemulţumit de tine şi rezultatele tale
• Îţi propui ţeluri prea înalte în comparaţie cu abilităţile tale şi situaţia ta actuală, ceea ce pune multă presiune pe umerii tăi şi în final se transformă în deziluzii.
• Prezentul tău e prea ocupat cu problemele nerezolvate ale trecutului şi/sau planurile de viitor
• Gândeşti prea mult, acţionezi prea puţin sau invers, acţionezi fără să gândeşti deloc înainte
• Nu te dezvolţi, nu îţi exploatezi potenţialul pentru a putea face faţă cerinţelor în continuă creştere
• Nu ai răbdare, vrei ca totul să se întâmple mai repede
• Faci compromisuri care nu te lasă să dormi noaptea
• Te apuci de multe lucruri şi nu le duci la bun sfârşit.
• Faci prea multe lucruri odată
• Nu ştii să iei deciziile sau le iei foarte greu. Îţi ia foarte mult timp sa te hotărăşti. Ai mereu nevoie de părerea şi aprobarea celorlalţi pentru a stabili ceea ce-ţi doreşti.

Nu-ţi găseşti locul…

 

• Nu te cunoşti, nu ştii ce vrei, de ce eşti capabil
• Nu te simţi util, apreciat
• Nu ai încredere în tine
• Te simţi marginalizat, exploatat, folosit
• Ţi-e greu să intri în relaţii cu ceilalţi, să-ţi faci prieteni
• Emoţiile pun stăpânire pe tine, sau dimpotrivă, le înăbuşi pentru a evita să le faci faţă
• Faci majoritatea lucrurilor fără să ai o pasiune pentru ele, le faci din obligaţie, doar pentru că trebuie.
• Când îţi doreşti ceva foarte tare nu ştii cum să obţii acel lucru sau nu faci ce trebuie pentru a-l obţine, fiind mereu frustrat din cauza nereuşitelor tale.
• Nu ai o viziune pentru viitor
• Nu-ţi permiţi să te exprimi, să fii tu însuţi. Te controlezi mereu.
• Te preocupă prea mult ce fac alţii, ce cred alţii, nu-ţi trăieşti viaţa ta, ci practic pe a altora
• Cauţi perfecţiune şi vezi mereu imperfecţiunea din jur
• Îţi construieşti o lume a ta interioară şi te rupi de lumea reală
• Ai prea multe aşteptări de la tine şi de la cei din jur
• Te simţi bine în rolul de victimă, nu-ţi asumi responsabilităţi pentru propria viaţă. 
•  
•