Da, iată-ne în luna martie...
Îmi aduc aminte, din copilărie, zilele acestea speciale ce fac trecerea
de la iarna grea la primăvara mult aşteptată. Pentru mine era o aşa de
mare bucurie să văd ivindu-se de sub plapuma de nea, ghiocelul cel
sfios. El era cel ce-mi transmitea că nu mai e mult până pot scăpa de
povara hainelor de iarnă şi voi putea petrece iar mai multe ore afară,
la joacă cu prietenii mei.
- Ufff!!!!
- Ce mă aşteaptă...
- Chiar trebuie să trec prin calvarul acela?!
- De ce mi se întâmplă mie toate acestea?!
- Cu ce am greşit de sunt aşa de aspru pedepsit?!
- Sunt atât de gingaş, de plăpând, iar zăpada aceea atât de trece. E prea mult pentru bietul de mine!
- Las să mai treacă vreo 2-3 zile, poate se topeşte zăpada... până la urmă de ce atâta grabă?
- Într-un fel abia aştept să văd iar razele soarelui, spectacolul primăverii, să bucur suflete, să vestesc vremuri bune... dar mă pot mulţumi şi cu ce am acum.
- Am încercat şi anii trecuţi la ce bun să mă chinui iar atât.
- Plus că soiul meu nu e taman cel mai apreciat. Cei din grădina vecină arată mult mai bine decât mine.
- Oricum nu am mult timp să mă bucur de razele soarelui, viaţa mea e atât de scurtă, chiar nu văd de ce să mai îmi bat capul cu stratul acesta de nea.
- Şi poate la urma urmei nimănui nu-i pesă de mine. Poate nu o să-mi observe nimeni lipsa...
- Oare existenţa mea are vreu rost?
- Cu ce mă aleg eu că sunt vestitorul primăverii?
Din păcate, noi oamenii avem un talent în a ne împotrivi vieţii, în a ne
plânge, în a gândi prea mult. Şi toate acestea contribuie la tensiunea
şi nemulţumirea pe care o resimţim zi de zi.
De aceea, pentru început, te invit să te pui pe tine în locul
ghiocelului, să-ţi imaginezi că posezi curajul şi credinţa lui, că ai în
tine acea cunoaştere a legilor universului pe care le urmezi atunci
când te naşti, te dezvolţi, te dăruieşti lumii şi mori.
Imaginează-ţi cum ar fi viaţa ta dacă...
...nu ai mai opune rezistenţă, dacă nu ai mai fi încătuşat în frică,
dacă ai şti că dincolo de întunericul de acum şi stratul rece de zăpadă
de deasupra, te aşteaptă razele soarelui, veselia vieţii?
Cum ar arăta viaţa ta aşa? Hai, pune-ţi imaginaţia la joacă, fă-ţi
sufletul să vibreze din nou, alimentează-te cu energia credinţei. Doar
cu o astfel de stare poţi face din fiecare zi o zi minunată şi depăşi
ceea ce te încearcă.
Şi, fiindcă tot veni vorba,
Voda Remus tu de ce crezi că noi oamenii ne plângem atât, ne facem atât
de multe griji, suntem aşa de greu de mulţumit, ne înţelegem mai greu
unii cu alţii, dă-mi bir cu fugiţii sau căutăm vinovaţi când lucrurile
nu merg cum am vrea noi să meargă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu