Astăzi dimineaţă, mergând în jur de oră 8-9 pe stradă, m-am uitat bine
în jur. Aveam şi eu o direcţie dar nu mă grăbeam pentru că am vrut să
savurez călătoria.
Treceau maşini în viteză, frânând uneori, tăind calea altei maşini
alteori, trecând aproape peste pietonii de pe zebra ca să ajungă la
timp, undeva. Grabă, nervi, sperieturi, furie.
Ne luăm costumul de pe umeraş şi ni se pare că avem o identitate. Ni se
pare că ne împământenim odată cu pantofii, cu poşeta, cu funcţia
noastră. Când am reuşit să ne împărţim viaţa atât de clar între
serviciu şi restul timpului? Când a devenit atât de important să
câştigăm, să ajungem la un serviciu, încălcându-ne umanitatea? Când am
devenit două personaje, cel care merge la serviciu cu toate frustrarea,
grabă, nervii, sila, compromisul şi cel care în timpul liber donează 2
euro prin sms pentru o cauză nobilă, plantează un copac, se bucura de o
floare, de cei dragi s.a.m.d.? Când a avut loc această negociere la care
noi am ales să fim cel care munceşte, cea care are o funcţie, o
responsabilitate faţă de un sistem, de o organizaţie, şi nu faţă de
sine
Tot astăzi, trecând pe lângă o bancă prin parc, un cerşetor tocmai de
trezise. Dormise pe bancă. S-a pipăit ca şi cum a vrut să controleze
dacă supravieţuise nopţii. S-a scuturat şi s-a ridicat cu un surâs pe
faţă. A fost singura persoană pe care am văzut-o că zâmbea în toată
călătoriră mea de 30 de minute printre maşini scumpe, oameni bine
îmbrăcaţi, la modă, clădiri impozante şi cochete. Şi nu am putut să mă
întreb: "Cine este mai fericit? Acest cerşetor care supravieţuieşte
fiecărei zile şi nopţi sau noi, care trăim confortabil înconjuraţi de
lucruri, dar am uitat să zâmbim când ne trezim dimineaţa? Când am uitat
să mulţumim pentru o nouă zi? Când am confundat prima dată bucuria cu
posesia, fericirea cu poza dintr-o vacanţă scumpă, umanitatea cu
manipularea, zâmbetul cu complezenţa?"
Suntem înconjuraţi de false valori, uitând că cea mai mare valoare
suntem noi, goi-goluti! Că fără viaţă care curge prin venele noastre şi
peste tot în natură, toate bunurile şi lucrurile nu ar avea rost. Că
supravieţuirea nu-l onorează pe om, chiar dacă asta înseamnă să
supravieţuieşti înconjurat de funcţii şi averi. Trăim în frică să
pierdem această supravieţuire luxoasă, şi, de multe ori, începem să
trăim doar când viaţa ni le ia înapoi.
Mulţi din cei cu care lucrez pe consiliere privată ajung la mine după
câte o pierdere: moartea cuiva drag, divorţ, serviciu, sănătate, relaţie
cu copiii, cu părinţii, neîncredere în sine... Vin confuzi şi cu viaţa
fără vlagă la picioarele lor. Şi, după ce lucrăm împreună, îşi dau seama
că exact asta a vrut viaţa să le arate: că ea se stinge cu fiecare zi
când o trăim fără strălucire şi în compromis. Doar de asta aveau nevoie:
să se oprească o clipă să conştientizeze ce fac.
După ce se dezgolesc de frică şi ataşament, de jenă socială, ştii ce
spun? "Fără întâmplarea asta nu aş fi conştientizat niciodată cât de
mult mă minţeam eu pe mine. Cum îmi consumam zilele fără să mă bucur de
ele. Într-un mod ciudat, acum mă bucur că s-a întâmplat aşa. Mă simt mai
viu/vie că niciodată şi mai puternic/a. Acum simt că fac parte din
propria mea viaţă."
Eu consider că aceasta este
cea mai mare formă de libertate: de a da viaţa vieţii tale, nu de a
plăti cu viaţa lucruri fără viaţă!
Un subiect de gândire propus de Roxana Ilea. Pentru a citi mai multe articole publicate de Roxana viziteaza site-ul www.roxanailea.ro. Dacă eşti din Cluj-Napoca sau împrejurimi, o poţi întâlni pe Roxana marţi, 12 februarie, la Seara pozitivă organizată de Asociaţia Schimbare pozitivă unde va vorbi despre "Cum să transformăm emoţiile negative" (clic aici pentru detalii), iar în data de 16 februarie te invită să înveţi mai multe despre Secretul din spatele Secretului
în cadrul unui curs practic şi distractiv susţinut tot la Cluj (pentru a afla mai multe clic aici
)
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu