Dar
în această, la-nceput absolut minunată peripeţie, încep să apară, rând
pe rând şi tot mai des, reguli de aşa da şi aşa nu, pedepse pentru
îndrăzneţele explorări nereuşite, modele de cum ar fi mai bine, taxări
pentru că vezi doamne eşti diferită de toate celelalte şi bineînţeles,
responabilităţi şi reţete pentru buna şi confortabila supravieţuire.
Povestea noastră nu se-ncheie aici. Toate acestea au determinat
ridicarea unor ziduri de apărare. Dacă te uiţi de aproape vei vedea că
ele sunt construite din frici, ură, resentimente, vinovăţie, ruşine,
neîncredere. Ceea ce părea o lume plină de culoare, taman bună pentru
explorare, acum pare mai degrabă a fi o mare ameninţare. Iar
nemărginirea-i de la început este îngrădită de multele ziduri aşa zise
protectoare.
Încet
şi sigur, cu fiecare zi ce trece, bila uită de menirea ei... de ceea ce
poate să facă... că doar nu mai e în acea lume minunată. Aşadar iat-o
după o vreme... ce mai bosumflare... ce mai apăsare!
Dacă e isteaţă, curajoasă şi hotărâtă le-ar putea spulbera pe toate cu o
dinamită. Dar, şi de ar lua-o mai încetişor, şi s-ar ocupa de fiecare
zid în parte, tot ar redescoperi bucuria...
energia...culoarea...nemărginirea!
Te-ai
prins, nu-i aşa? Nu e o poveste despre o bilă oarecare, este povestea
sufletului tău şi al meu, iar zidurile sunt opera noastră. Mai mult nu
mai are sens să o lungim. Fiecare dintre noi ştim în adâncul fiinţei
noastre ce avem de făcut. Ne trebuie doar să ne acordăm permisiunea de a
o face!
Relaxează-te!
Savurează cu toată fiinţa ta aceste momente. Lasă-le să te încarce cu
energia şi motivaţia de care ai atât de multă nevoie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu