Este
academician, farmacist de renume si autor a zeci de carti si
tratate de fitoterapie. Alpinist incercat in Himalaya si iubitor al
lumii plantelor in toata profunzimea ei, Ovidiu Bojor e si un exemplu de
viata. Are aproape 87 de ani, un tonus de invidiat si-un zambet care
incalzeste inimi. Secretul lui? O iubire mare cat soarele, veche de 52
de ani.
- Se sopteste pe la colturi ca aveti o casnicie de
invidiat. Domnule Bojor, povestiti-ne, va rugam, cum ati cunoscut-o pe
sotia dvs.
- Ne-am cunoscut cand eram studenti, in trenul
Bucuresti - Gheorghieni. Eram responsabil cu sportul, la Comitetul
Sindical al Facultatii de Medicina din Bucuresti si organizasem o
excursie, cu studenti si profesori, in Muntii Suhard, la schi.
Plecaseram toti, cu un tren personal, de noapte. Nu erau multe locuri de
dormit, asa ca in compartiment i-am lasat pe ceilalti sa doarma pe
locurile de dedesubt, iar noi doi ne-am suit,
ca niste alpinisti,
tocmai... in plasa in care se puneau bagajele. Acolo, la inaltime, am
povestit
jumatate de noapte si am si adormit la un moment dat. Cand am ajuns,
insa, la cabana si toti au fost repartizati in camere, s-a dovedit ca eu
am ramas fara pat. Asa ca fetele m-au luat in dormitorul lor. Eram eu
si opt fete, ca un sultan cu opt cadane. Nu m-au lasat pana nu mi-au
legat un turban pe cap, iar ele si-au legat cearsafuri albe. (rade)
Atunci s-a nascut frumoasa poveste de dragoste dintre mine si Mioara.
Ani de-a randul apoi am tot urcat pe culmi amandoi. Eu ma ocupam si cu
cartarea muntilor. Plecam si, cate sase, sapte zile, nu intalneam picior
de om. Jumatate din Carpati i-am facut impreuna.
- Ati implinit, nu de mult, 50 de ani de casnicie. Cum e dragostea la varsta asta?
-
E o dragoste platonica, frumoasa, tandra si inteleapta. E o iubire
foarte spiritualizata. Acum doi ani, am sarbatorit nunta de aur la
Manastirea
Pangarati, o cetate din secolul XIV, din judetul Neamt. O
prietena foarte buna de acolo, Iulia Barbu, care a
vrut sa fie si nasa noastra, a organizat totul absolut minunat. Am avut
25 de invitati. S-a facut o slujba frumoasa, in biserica si apoi am
fost la masa. Au fost clipe extraordinare, care ne-au inaltat spiritual,
ne-au facut sa continuam drumul nostru cu fruntea sus, cu bucurie si
totdeauna cu fata la lumina. La varsta noastra, e mai important ca
oricand sa mergi cu fata spre lumina, spre bucurie, spre Dumnezeu.
- Ati gasit in toti anii acestia reteta unei casnicii care sa nu schiopateze?
- Secretul sta ascuns in anii de dinainte de casnicie. Eu le recomand tuturor sa nu se aprinda la prima scanteie.
Si
sa fie prieteni - doi, trei, patru ani inainte. Sa nu se arunce intr-o
valtoare pasionala, din care nu se alege nimic. In anii acestia de
prietenie se verifica totul si se calmeaza toate conflictele:
diferentele financiare, ca unul are mai multi bani, ca altul are mai
putini, ca unul e mai cheltuitor, ca altul e mai dezordonat
sau mai incapatanat si asa mai departe. La fel si cu cele intelectuale
si spirituale. Noi, inainte sa ne casatorim, ne-am si certat, ne-am si
despartit, pana ce am lamurit absolut toate lucrurile intre noi. Eu eram
o fire mai iute, un scorpion ardelean mai agresiv, ea era mai blanda,
mai intelegatoare. Casatoria, sa stiti, nu rezolva asperitatile, ci le
accentueaza. De aceea, cand intri in ea, iubirea ta trebuie sa fie
limpede si curatata, nu tulbure si maloasa. Casnicia nu se face cu
gandul ca unele lucruri se rezolva pe parcurs. Casnicia e un pas
definitiv, care nu trebuie facut in pripa, ci cu seriozitate. Daca ai
luat drumul asta, trebuie apoi sa-l urmezi cu devotament, concesie si
intelegere permanenta pentru cel de langa tine. In epoca moderna,
casniciile esueaza adesea, pentru ca s-au estompat foarte mult
preludiile. Preludiul e foarte important in dragoste. Asteptarea e cea
care face lucrurile sa creasca, le umple de mister si de farmec, le da
greutate. Astepti, cu emotie, sa afli daca femeia pe care o placi va fi
tandra sau jucausa, daca va sti sa te mangaie. Cand aveam 14 ani, am
plecat la pescuit pe valea Bistritei si am poposit sa dormim la unul
dintre cei unsprezece frati ai familiei Chirileanu (fratele cel mare a
fost editorul operelor lui Ion Creanga). In seara aceea se adunasera
acolo vanatori si pescari sa-l asculte pe scriitorul Mihail Sadoveanu.
Imi
aduc si acum aminte cum povestea cu vocea lui groasa si leganata: "Mai,
copii, maaaaai, sa stiti un luuuuucru: la pescuit, la vanatooooare si
in draaagoste, preliminariile sunt totul!". (rade) Ai tras glontul, ai
doborat caprioara! Actul sexual, in sine, reduce totul la nimic. Mai
ales ca dupa aceea, in loc sa mai stea sa-si mangaie sotia, sa o
copleseasca de afectiune, cei mai multi se intorc pe spate si sforaie.
- Totusi, de-a lungul unei casatorii, oamenii se schimba, nu mai traiesc emotia de la inceput, ca atunci
cand si-au jurat credinta. Prietenia preliminara nu garanteaza mereu fericirea.
-
Oamenii nu se schimba fundamental, ei raman aceiasi, ce se schimba sunt
niste preocupari exterioare. Iar daca intr-adevar se schimba, raceala
care apare e cel mai adesea din vina amandurora, ca n-au stiut cum sa
hraneasca focul de la inceput si ca focul lor nu a avut si suport
spiritual, in credinta. Oamenii ii acuza pe ceilalti ca s-au schimbat
cand, de fapt, ei asa fusesera dintotdeauna, doar ca valvataia de la
inceput i-a orbit. Si apoi se trezesc ca nu le mai place de cel pe care
si l-au ales si incearca sa-l modifice dupa gustul lor. Asta e semnul ca
lipseste iubirea adevarata. De aceea, repet, nu-i decat o solutie:
deschideti bine ochii, inainte sa va legati la cap.
"Vibratia iubirii rezista si in moarte"
- Ce e de facut cand incep sa apara conflictele, cand intre soti intervin raceala si tradarea?
-
Daca ai neglijat preludiul casatoriei,
conflictele apar mai mult ca sigur! Noi, in 52 de ani de casnicie, nu
ne-am certat niciodata! N-am avut nici un conflict. Stiu ca pare greu de
crezut. Am functionat numai pe concesie si intelegere reciproca. Dar
pot intelege ca se intampla la altii si ca viata devine atunci
insuportabila. Eu sunt pentru separare, nu pentru divort! Tu mergi pe
calea ta, eu merg pe calea mea. Dar nu cu scandal, nu cu certuri, nu cu
suferinta. Astepti si cugeti in liniste si tihna, vorbesti totul cu
calm, fara nervi, iar despartirea sa fie in luciditate. Apoi, daca se
ajunge la tradare, e si mai trist. Libertatea e una, libertinajul e
alta. Si libertinajul calca libertatea. De la tradare incep sa se strice
toate.
Se sfarma si increderea, si misterul, si bucuria. Unii o
fac pentru ca sunt inconstanti si in viata de zi cu zi, pentru ca se
lasa foarte usor prada placerii si nu au suportul afectiunii spirituale,
pentru ca sunt obisnuiti sa consume, nu sa
daruiasca. Altii, pentru ca nu se potrivesc din punct de vedere sexual.
Nu-i poti lua omului dorinta de mai bine, de o legatura mai stransa, de
o intimitate mai profunda. Va cauta intotdeauna ceva mai adevarat, care
sa-l implineasca mai adanc, care sa-i acopere golul pe care il are.
Trebuie sa avem rabdare sa gasim pe cineva din acei 5% din oameni care
gandesc la fel cu noi. In toata istoria civilizatiilor, oamenii nu au
avansat prin gloata, prin turma, ci prin unicitate, prin singularitate.
Apoi, nu suntem numai creier, nici doar spirit, nici doar trup. Suntem
toate trei si avem nevoie in egala masura de toate trei. Fara una dintre
ele, nu e intalnirea adevarata! Si va spun eu ca nu e minciuna,
intalniri din astea
chiar exista.
- Credeti ca e importanta potrivirea sexuala intre doi oameni?
-
E foarte importanta! Face parte din natura umana. La toate animalele
exista o perioada de rut, primavara sau toamna. Noi nu avem o asa
perioada.
Pentru ca noi, oamenii, dincolo de perpetuarea speciei, in lupta
aceasta acerba pentru existenta, avem nevoie si de relaxare. Iar actul
sexual e una dintre cele mai frumoase si mai depline desfatari. Dar
sexualitatea nu e totul. Ca dovada ca atunci cand inaintezi in varsta si
ea se stinge, ramane caldura acumulata a dragostei din toti anii de
dinainte, e ca un cont in care ai facut economii. Raman tandretea,
atingerile, mangaierile, luatul in brate si vibratia aceea profunda a
unei iubiri care va
rezista si in moarte. Pentru ca doua suflete care
se iubesc se vor iubi la fel si dincolo. Viata adevarata nu e aici.
Viata adevarata incepe de-abia dupa moarte. Iar eu sunt convins ca si
acolo voi fi cu Mioara de mana.
- Ati avut, cu siguranta, si momente de cumpana. Cum mai poti pastra taina dragostei, cand viata te pune in situatii dificile?
-Daca
trebuie sa treci un rau mare si involburat peste o punte foarte ingusta
si il treci tinandu-te
de mana cu celalalt, ajungi dincolo cu bine si ai cu cine sa te bucuri
ca ai infruntat provocarea. Daca fiecare trece puntea singur, riscurile
sunt si ele impartite. Se va simti fiecare lasat la greu, fiecare il va
acuza pe celalalt, frustrarea va creste si o mare singuratate isi va
face cuib intre ei. De dezamagire, vor impartasi tot mai putine lucruri,
vor ajunge dincolo fiecare pe cont propriu, nu vor mai avea motiv sa se
bucure si nici chef de vorba, o vreme vor mai merge poate alaturi, dar
apoi fiecare va lua alt drum.
Si noi am avut foarte multe
momente dificile de trecut. N-am fost o familie bogata. Tatal meu, desi
fusese profesor de Stiinte Naturale (avusese doua catedre), a pierdut
tot. Toata averea noastra a fost nationalizata. Socrul meu era mecanic
pe locomotiva cu aburi. La inceput, de exemplu, cand Mioara era inca
studenta, locuiam intr-un apartament din acela colectiv stalinist,
alaturi de alte trei familii, cu baie comuna si
toaleta comuna. Si am hotarat sa strangem bani, sa depunem la primarie,
ca sa primim casa cu ajutorul statului. Au fost ani grei, in care ne-am
rupt de la gura distractiile, placerile. Dar am ramas uniti, nu ne-am
dezbinat. Mai tarziu, cand eu am devenit consilier si expert pentru
dezvoltare industriala al Natiunilor Unite, in Katmandu, ca sa pot
definitiva ultima faza a unui proiect de constructie a primei industrii
farmaceutice pe baza de plante medicinale din flora nepaleza, a trebuit
sa locuiesc acolo doi ani de zile. Baiatul meu era mic, avea 12 ani, nu
puteam sa ma vad cu familia decat o luna pe an, cand ma vizitau ei
acolo. Ne era foarte dor unuia de celalalt. Dar cand legatura spirituala
e puternica, nici distanta nu te poate indeparta. Nu casnicia e grea,
viata e grea! Si fiecare trebuie sa invete sa-si duca crucea. Efortul
depus in viata asta nu ne coboara, ne face mai puternici, ne purifica,
ne ajuta sa gasim in noi resurse continue, sa
devenim mai buni, mai creativi. Totul e sa nu intri in starea de
depresie, de deznadejde, de indiferenta. Sa suferi cu speranta, cu
credinta, ca numai atunci suferinta are un folos. Exista si o ruga care
mie imi e foarte draga: "Doamne, fa din suferinta / Pod de aur, pod
inalt. / Fa din lacrima velinta / Pentru un pat afund si cald. / Din
lovirile nedrepte / Faguri faca-se si vin. / Din cadere - scari si
trepte / Pentru un urcus alpin / Din veninul pus in cană / Fă miresme ce
nu pier. / Fă din fiecare rană /
O cădelniţă spre cer; / Şi din fiece dezastru / Si crepuscul stins în piept, /
Doamne,
fă lăstun albastru / Si fă zâmbet înţelept." - Metanie (versuri Radu
Gyr) Sa nu uitam ca viata noastra e un urcus pe munte. Cu cat urci mai
sus, cu atat orizontul se largeste si cuprinzi din ce in ce mai mult.
"Dragostea este un miracol. Casnicia, nu."
.jpg)
.jpg)
.jpg)
