E toamnă iar şi anii ni se duc încet
Prin clipele ce-n grabă au trecut,
Şi parcă ieri din mâna-mi, ai luat buchet..
De crizanteme albe date pe-un sărut
Atunci era devreme şi zâmbeam
Cu viaţa ce plesnea de primăvară
Cu-acelasi dor de mână ne ţineam,
În toamna amintirii, de odinioară
Nu ne pasă că frunzele erau căzute
Jucându-ne cu ele nostalgia sub picioare
Doar clipele iubirii începute,
Ne surâdeau ca zilele de sărbătoare
Ne avântam spre viaţa plină de tumult
Purtând în suflet gingaş un boboc de floare
Din gura ta poveştile iubirii să le-ascult,
Ieşind parcă din vorba unei vrăjitoare
Nu ne pasă atunci de anii ce treceau
Cu toamnele ce-şi luau, pe una câte una
Că alţii tot ca noi atunci gândeau,
Cum se întâmplă dintru' totdeauna
Şi ne-am trezit deodată amândoi,
În dimineaţa zilei răcoroase
Pe-acela si drum porniţi cu gândurile noi
Din vremea amintirilor frumoase
Acelaşi parc cu bancile-n'noite
Ne-a aşteptat prin vreme să-i călcăm aleea
Cu un covor ţesut din frunze-ngalbenite,
Readucând de prin memorii innapoi idea
Ce-a pus în noi pecetea împlinirii
În toamna de atunci cu vremea mai târzie
Când ne-au pătruns în noi săgeţile iubirii,
La un cules ,al nustiu'cui de vie
Dar anii tinereţii au fugit în nevenire
Şi-acum se-ntorc speranţele, ce ţin dorinţe
Locul eternului în visul de iubire
Să umple golul nostalgiei din fiinţe
Acelaşi păr îl mângâi, ca şi- odinioară
Când te sărut cuprins de-'mbrăţişare,
Şi-un nou fior începe să apară
Când te dezmierd cu-aceiasi sărutare
Doar timpul ce s-a scurs fără să spună
Ne e duşman privindu-ne'n oglindă
Şi anii ce-au trecut şi-au împletit cunună
Din riduri ce încep pe faţa să se-ntindă
Dar sufletul ce vârsta nu-şi cunoaşte
Descatusează-n noi eterna energie
Ce de-l întrebi, nu poate-a recunoaşte
Învingerea, ! Că-i strop din veşnicie
Şi anii care vin, crezând că sunt povară
Sunt tot un dar al vieţii multdorite
Ce se cuprind în joc, cu toamna de afară
Să ne aducă iarăşi clipe fericite.
ANDREI BOTOŞANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu