Mesajul meu pentru tine este să nu te dai aşa uşor bătut
pentru că indiferent pe ce drum ai pornit, el are o destinaţie. Dacă tu îţi
doreşti să ajungi la o anumită destinaţie, o vei face pentru că depinde numai
de tine.
Iar dacă încă te întrebi dacă ai ales corect drumul sau
destinaţia, adu-ţi aminte că indiferent ce decizie ai luat, e cea mai bună
decizie la momentul respectiv pentru tine. Şi numai tu ştii ce e mai bine
pentru tine, nimeni altcineva. Chiar dacă ulterior ţi se pare că finalul n-a
fost unul fericit aşa cum se termină basmele, tu ai avut ceva important de
aflat din acea experienţă.
Şi crede, basmele sau poveştile cu zâne nu există decât
pentru cei care nu cred în ele. Astfel, chiar dacă poate n-ai observat, multe
„zâne bune” au fost alături de tine în drumul tău, au apărut sub formă de
oameni sau încurajări atunci când aveai mare nevoie să o iei de la capăt.
Dacă finalul poveştii tale nu este unul fericit înseamnă
că ea nu s-a termint încă…Tu eşti personajul principal, eşti un erou în această
poveste pe care tu însuţi o scrii. Şi da, un erou are voie să greşească, face
parte din proces, pentru că povestea ar părea plictisitoare sau lipsită de sens
cu un personaj care le ştie pe toate şi care nu mai are nimic de învăţat.
Aşa că îngăduie-ţi să greşeşti, îngăduie-ţi să accepţi
că ai greşit şi să conştientizezi ce ai învăţat din greşeli. Atunci vei fi mai
îngăduitor şi cu ceilalţi care greşesc, aşa cum este un părinte atunci când
copilul său a făcut o poznă. Nu uita că şi cei din jurul tău îşi scriu
propriile lor poveşti care se intersectează din când în când cu a ta.
În final, îţi doresc o călătorie ca-n poveşti, plină de
aventura cunoaşterii şi de bucuria regăsirii de sine. Dar nu uita că ai
libertatea de a alege: ori repeţi un scenariu deja scris, ori scrii tu
scenariul poveştii tale. Îţi doresc ca finalul poveştii să fie unul de genul:
„Şi a trăit mai înţelept până la sfârşitul vieţii…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu