Se
întâmplă să trăim zile care par infernale. Zile în care ne lovim de
răutate, de invidie, de egoism şi de toate cotloanele negative ale
personalităţii umane.
Nu
mă refer la zilele în care apare inevitabil câte un norişor în peisaj, ci
la zilele în care norul de furtună continuă să te însoţească, să te
înconjoare cu ploaie, tunete, fulgere, grindină şi oricât încerci să scapi
de el, el se înghesuie mai tare în colţişorul tău de lume. Totul pare
distorsionat, uneori chiar ajungi să te întrebi ce poate fi mai rău?
Din
toate astea se pare că te poate salva un mic gând bun. Un gest de politeţe,
un zâmbet dezinteresat, o mică bucurie pentru cei din jur. Parcă ai spune
acelei neguri, nu mă interesează, pentru mine nu exişti, vorbesc acum cu
altcineva la telefon, aşteaptă-ţi rândul. Şi apare un fir de lumină în tot
acest peisaj. Dacă te ţii bine de el, îl apuci cu ambele mâini şi te ajuţi
de el în final vei ieşi la soare.
Telefonul
universal formează automat un cod de ieşire din întuneric. Scânteia asta e
in interiorul fiecăruia dar uneori uităm de ea. E ca şi cum ţi-ai pierde
cheile de la maşină. Ştiai că le-ai pus pe masă, undeva, dar în final te-ai
apucat de altceva şi nu le mai găseşti. Parcă au intrat în pământ. Ele sunt
tot cheile de la maşina ta şi stau cuminţi la locul lor şi aşteaptă să le
foloseşti. Aşa că poţi merge în locul tău preferat (vacanţa din Grecia de
acum 2 ani, ori livada bunicilor ori ...) şi să găseşti mai întăi un pic de
linişte, apoi, după ce s-a potolit furtuna, poţi face un pic de ordine pe
masă. Trebuie să fie şi cheile pe acolo.
|
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu