Când lumea tot mai tare se afundă,
Eu mă ridic încet la suprafaţă,
Dar mă lovesc de o negare blândă
Şi lacrimi de durere-mi curg pe faţă.
Mâhnit, pe braţ, eu capul mi-l aşez,
În jurul meu e linişte deplină;
Mi-e gândul doar la tine, te visez,
C-un chip divin şi-n jurul tău, lumină!
Te văd cum îmi zâmbeşti fermecător
Şi braţele spre tine le întind;
Dar clipele nu iartă, sunt fugare,
Nu mai am timp în ele să te prind.
De-aceea nu mă-ndur să mă trezesc,
Sunt fericit aşa şi-mi este bine.
În vis şi chiar aievea te doresc
Şi totdeauna-mi va fi dor de tine.
