* Compasiunea recunoaşte un adevăr simplu. Toate fiinţele au dreptul să fie
fericite. Şi fericirea fiecăruia depinde foarte mult de fericirea celorlalţi.
* Cine gândeşte şi trăieşte doar pentru sine, ajunge să piardă totul.
* Compasiunea nu înseamnă să-ţi iubeşti prietenii şi să-i respingi în
întunericul exterior pe duşmani, ci să întinzi asupra tuturor egalitatea bunei
dispoziţii, a iubirii şi a tandreţii magice.
* Compasiunea, iubirea binevoitoare, participarea la durerea celor din jurul
tău, constituie cea mai frumoasă dintre virtuţi. Ea are un caracter magic.
Bebeluşul care duce prea mult lipsa "laptelui tandreţii umane" moare. Nici o
educaţie nu-şi arată roadele fără înţelegere, răbdare şi afecţiune. Şi
muribundul simte nevoia să fie ţinut de mână.
* Compasiunea este o virtute care are ecou. Binele pe care îl facem celorlalţi
ne este înapoiat însutit. Compasiunea, spune zenul, este o scurtătură spre
fericire.
Henri BRUNEL: Cele mai frumoase povestiri zen, (2005).
Being deeply loved by someone gives you strength, while loving someone deeply gives you courage.
marți
Cine dă, lui îşi dă... - poezie
Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.
Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.
Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,
Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră,
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Far-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul.
Înaintea lui sătenii îi ieşeau cu darul lor,
Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor.
După ce îşi lua darul, tuturor zicea cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,
Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare,
Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerşetor,
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.
Repede făcu o pâine din faina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
- De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!
Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie.
Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare.
Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare,
Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare,
Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării:
- Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării?
Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine,
Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine.
Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă,
Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă.
- Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat,
Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace;
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat
Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat.
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează,
Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează.
- Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
- Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă
Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!
Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,
Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.
Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace,
Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face.
În durere-şi vede fapta cea mârşavă şi debilă
Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fără milă.
În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.
Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.
Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,
Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră,
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Far-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul.
Înaintea lui sătenii îi ieşeau cu darul lor,
Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor.
După ce îşi lua darul, tuturor zicea cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,
Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare,
Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerşetor,
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.
Repede făcu o pâine din faina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
- De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!
Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie.
Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare.
Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare,
Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare,
Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării:
- Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării?
Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine,
Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine.
Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă,
Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă.
- Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat,
Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace;
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat
Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat.
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează,
Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează.
- Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
- Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă
Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!
Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,
Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.
Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace,
Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face.
În durere-şi vede fapta cea mârşavă şi debilă
Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fără milă.
În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
(Prelucrare după autor necunoscut)
Zambetul de dincolo de tristete
Astazi am primit o veste trista. Imi plange sufletul cand aflu ca bunica mea este foarte bolnava dar nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la vremurile frumoase petrecute impreuna.
Am avut o copilarie frumoasa. Desi trait ape vremea “lui impuscatul” viata mea a fost ferita de necazurile vremurilor de altadata. Aveam bunici la tara, ne iubeau, aveam vacante indestulate, nu simteam caldura fierbinte a asfaltului, nici noptile prea calde in care nu puteai dormi, nici apa calda de la robinet nu ne deranja. Noi eram la tara.
Si cu cata bucurie spun asta! Eram la tara, mergeam desculti pe pamnt, fugeam in livada din spatele gradinii, mergeam la scaldat in apa rece si curgatoare a Dambovitei, ieseam pe geamul casei cand bunica ne lasa sa dormim dupa amiaza si mergea linistita sa-si faca treaba. Apoi, venea seara, cand trebuia sa udam gradina (ca sa ne responsabilizam si noi cu ceva) apoi ieseam pe strada sa ne jucam cu de-un leat cu noi – fie ne jucam cu mingea, fie spuneam povesti pe marginea santului, sau ne adunam la vreunul dintre noi, care, mai rasarit, avea un video si facuse rost de vreun film cu VanDamme.
Eram fericiti in felul nostrum, fara griji prea mari, fara batai de cap, mancam sanatsos (nu o sa uit niciodata ciorba de pasare pe care o facea bunica si al carei gust nu l-am mai intalnit niciodata de atunci sau mancarea de urzici cu mamaliga), citeam la umbra unui nuc, ascultam teatrul radiofonic si, mai important decat toate visam.
Aveam vise adevarate care ne prevesteau viitorul luminous, cu munca dar fara griji. Ne inchipuiam ca facem o facultate, ca vom munci inr-un domeniu in care ne va face placer sa o facem. Culmea este ca in visele noastre se strecura si timpul petrecut cu viitoarea familie, vacantele la mare sau la munte, plimbarile prin parc sau pur si simplu serile petrecute alaturi de cei dragi in canapé, cu un pahar de vin si filme pe video.
Chiar si in strainatate plecam in visele noastre. Nimic nu ne opera din visare. Vizitam Parisul despre care stiam amanunte din cartile clasicilor francezi, sau doream sa ajungem la Londra ca sa putem “vedea” smog-ul si tinuta perfecta a lorzilor englezi, ori ne gandeam la Spania insorita, la Andaluzia sau la America central, acolo unde personajele noastre traiau sau mureau.
Ei, nu cred ca astazi mai exista atata fericire ca in vremurile acelea. Astazi pana si copiii sunt prinsi in valtoarea vietii. Si ei se gandesc la o carierea nu care sa le aduca placer si satisfactii ci multi bani.
Nu mai vor sa plece in calatorii ca sa descopere traseele personajelor ci ca sa bifeze in fata celorlati noi destinatii de neatens pentru cei saraci.
A vorbi despre o carte, a impartasi impresii despre un comentariu, sunt astazi utopii care ma fac din nous a zambesc la gandul copilariei mele.
Din toate visele noastre am invata sa traim, sa fim fericiti sa stim ce vrem de la viata. Pacat ca cei mai tineri nu prea au posibilitatea reala sa traiasca o copilarie macar la fel de fericita ca a noastra.
Cred ca pana la urma este o chestiune de optiune personala – parintii care vor sa-si gaseasca timp si penru copiii lor sau care alearga dupa himerele prezentului, uitand copilaria minunata pe care au trait-o.
Totul este astazi in ritm cu vremea – parvenitii inculti care preiau fraiele viselor si care transmit mesaje gresite tinerilor de astazi (vezi o tanara doamna casatorita inca din liceu cu un prosper om de afaceri care “a reusit” in viata usor, fara prea multe complicatii, avand o meserie la care au ajuns sa viseze si fetitele noastre – defilatoare pe scene si care isi spun manechin) care este model pentru noua generatie sau parinti inculti si nefericiti care au facut copii pe care ii oblige sa traiasca visul pe care ei nu au fost in stare sa-l urmeze.
Pana la urma, in momentele triste ale vietii, exista un minut de relaxare si zambet, o oaza de optimism si de speranta care ne ajuta sa mergem mai departe, sa ne mobilizam si sa luptam pana la capat.
Am avut o copilarie frumoasa. Desi trait ape vremea “lui impuscatul” viata mea a fost ferita de necazurile vremurilor de altadata. Aveam bunici la tara, ne iubeau, aveam vacante indestulate, nu simteam caldura fierbinte a asfaltului, nici noptile prea calde in care nu puteai dormi, nici apa calda de la robinet nu ne deranja. Noi eram la tara.
Si cu cata bucurie spun asta! Eram la tara, mergeam desculti pe pamnt, fugeam in livada din spatele gradinii, mergeam la scaldat in apa rece si curgatoare a Dambovitei, ieseam pe geamul casei cand bunica ne lasa sa dormim dupa amiaza si mergea linistita sa-si faca treaba. Apoi, venea seara, cand trebuia sa udam gradina (ca sa ne responsabilizam si noi cu ceva) apoi ieseam pe strada sa ne jucam cu de-un leat cu noi – fie ne jucam cu mingea, fie spuneam povesti pe marginea santului, sau ne adunam la vreunul dintre noi, care, mai rasarit, avea un video si facuse rost de vreun film cu VanDamme.
Eram fericiti in felul nostrum, fara griji prea mari, fara batai de cap, mancam sanatsos (nu o sa uit niciodata ciorba de pasare pe care o facea bunica si al carei gust nu l-am mai intalnit niciodata de atunci sau mancarea de urzici cu mamaliga), citeam la umbra unui nuc, ascultam teatrul radiofonic si, mai important decat toate visam.
Aveam vise adevarate care ne prevesteau viitorul luminous, cu munca dar fara griji. Ne inchipuiam ca facem o facultate, ca vom munci inr-un domeniu in care ne va face placer sa o facem. Culmea este ca in visele noastre se strecura si timpul petrecut cu viitoarea familie, vacantele la mare sau la munte, plimbarile prin parc sau pur si simplu serile petrecute alaturi de cei dragi in canapé, cu un pahar de vin si filme pe video.
Chiar si in strainatate plecam in visele noastre. Nimic nu ne opera din visare. Vizitam Parisul despre care stiam amanunte din cartile clasicilor francezi, sau doream sa ajungem la Londra ca sa putem “vedea” smog-ul si tinuta perfecta a lorzilor englezi, ori ne gandeam la Spania insorita, la Andaluzia sau la America central, acolo unde personajele noastre traiau sau mureau.
Ei, nu cred ca astazi mai exista atata fericire ca in vremurile acelea. Astazi pana si copiii sunt prinsi in valtoarea vietii. Si ei se gandesc la o carierea nu care sa le aduca placer si satisfactii ci multi bani.
Nu mai vor sa plece in calatorii ca sa descopere traseele personajelor ci ca sa bifeze in fata celorlati noi destinatii de neatens pentru cei saraci.
A vorbi despre o carte, a impartasi impresii despre un comentariu, sunt astazi utopii care ma fac din nous a zambesc la gandul copilariei mele.
Din toate visele noastre am invata sa traim, sa fim fericiti sa stim ce vrem de la viata. Pacat ca cei mai tineri nu prea au posibilitatea reala sa traiasca o copilarie macar la fel de fericita ca a noastra.
Cred ca pana la urma este o chestiune de optiune personala – parintii care vor sa-si gaseasca timp si penru copiii lor sau care alearga dupa himerele prezentului, uitand copilaria minunata pe care au trait-o.
Totul este astazi in ritm cu vremea – parvenitii inculti care preiau fraiele viselor si care transmit mesaje gresite tinerilor de astazi (vezi o tanara doamna casatorita inca din liceu cu un prosper om de afaceri care “a reusit” in viata usor, fara prea multe complicatii, avand o meserie la care au ajuns sa viseze si fetitele noastre – defilatoare pe scene si care isi spun manechin) care este model pentru noua generatie sau parinti inculti si nefericiti care au facut copii pe care ii oblige sa traiasca visul pe care ei nu au fost in stare sa-l urmeze.
Pana la urma, in momentele triste ale vietii, exista un minut de relaxare si zambet, o oaza de optimism si de speranta care ne ajuta sa mergem mai departe, sa ne mobilizam si sa luptam pana la capat.
Valentina Popescu
DUREREA SUFLETULUI
Oare de ce fac din tantar armasar?
Pentru ca Eul nu se simte bine, in largul lui, cu tantarul, el vrea armasarul.
Oamenii creaza intotdeauna probleme mari din nimic.
Toate problemele sunt imaginare - le creezi pentru ca, fara probleme, te simti gol pe dinauntru.
Fara probleme nu ai ce sa faci, nu ai cu ce sa te lupti, nu ai unde sa te duci.
Oamenii se duc de la un guru la altul, de la un maestru la altul, de la un psihanalist la altul, de la o terapie de grup la alta, pentru ca daca nu se duc se simt goi si, dintr-o data, simt ca viata nu are sens.
Creaza probleme ca sa poata sa simta ca viata e o mare lucrare si ca ei trebuie sa munceasca din greu, sa se zbata.
Eul poate sa existe numai atunci cand se zbate, ia aminte - numai atunci cand se lupta.
Si cu cat e mai mare problema, cu cat e mai mare provocarea, cu atat mai mult creste Eul.
Nu iti crea necazuri inutile. Esti un mare creator de probleme - e suficient sa intelegi asta si, dintr-o data, problemele dispar.
Esti construit perfect; te-ai nascut perfect; perfectiunea este natura ta cea mai intima. Trebuie doar sa o traiesti.
Hotaraste-te si traieste-o.
Daca nu te-ai saturat inca de joc, poti sa continui, dar nu intreba de ce. Stii. De ce-ul e simplu. Eul nu poate exista in pustietate, ii trebuie ceva cu care sa se lupte.
Eul exista numai in conflict - Eul nu e o entitate, este o tensiune.
Daca intelegi acest lucru, insasi intelegerea face ca armasarii sa redevina tantari, iar apoi dispar si tantarii.
Dintr-o data se face pustiu.
Asta inseamna iluminare - intelegerea profunda a faptului ca nu exista probleme.
Si atunci, fara nici o problema de rezolvat, ce faci?
Incepi imediat sa TRAIESTI.
Incepe sa traiesti din acest moment si vei vedea ca pe masura ce traiesti mai mult, problemele se imputineaze.
Pentru ca acum pustiul din tine infloreste si traieste.
Cand nu traiesti, aceeasi energie devine stearpa. Aceeasi energie care ar fi devenit o floare, este blocata. Si, nelasata sa infloreasca, devine un spin in inima. Este aceeasi energie.
Daca oamenii ar dansa putin mai mult, ar canta putin mai mult, ar fi putin mai nebuni, energia lor ar curge mai mult si, incetul cu incetul, problemele lor ar disparea.
De aceea insist atat de mult asupra dansului.
Danseaza pana la orgasm; lasa intreaga ta energie sa devina dans si atunci, dintr-o data, vei vedea ca nu mai ai cap - energia blocata in cap se misca in toate directiile, creand modele, imagini, miscari frumoase.
Iar cand dansezi, vine o clipa cand corpul tau nu mai e un lucru rigid, devine flexibil, curgator.
Cand dansezi, vine o clipa cand granita fiintei tale nu mai este atat de clara; te topesti si te contopesti cu Cosmosul.
Traieste, danseaza, mananca, dormi, fa lucrurile cat mai total cu putinta.
Si tine minte: ori de cate ori te surprinzi creand o problema, iesi din ea imediat."
VIDEO ATTACH : http://www.youtube.com/watch?v=iqkjY1iehd8&feature=player_embedded
OSHO
Dragostea vazuta de Socrate
Intr-o zi, Platon l-a intrebat pe Socrate ce este dragostea.
Socrate i-a raspuns: Du-te pe campul din apropiere si adu-mi cel mai
frumos spic de grau pe care il vei gasi, dar tine cont ca nu ai voie sa
faci decat o singura incercare. Platon l-a ascultat fara sa cracneasca,
si s-a intors dupa o vreme fara a aduce nimic cu el.
Socrate l-a intrebat ce se intamplase, iar Platon l-a lamurit: Atunci
cand am intrat in lanuri am zarit un spic inalt si frumos, dar m-am
gandit ca poate voi gasi un altul si mai maiestos, asa ca am mers mai
departe. Am cautat in zadar dupa aceea, caci nu am aflat nici un alt
spic asemeni celui dintai, asa ca nu ti-am mai adus vreunul.
Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.
Intr-o alta zi, Platon l-a intrebat pe Socrate ce este casatoria.
Socrate i-a zis:Mergi pana la padure si taie-mi cel mai mandru si mai
chipes brad, dar adu-ti aminte ca nu ai voie sa faci decat un singur
drum pentru asta.Platon a facut intocmai si a revenit dupa un timp cu un
brad nu tocmai inalt si nu foarte frumos, dar indeajuns de aratos.
Socrate l-a intrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a
raspuns:
Am vazut niste brazi foarte falnici in drumul meu prin padure, dar mi-am
amintit ce s-a intamplat ultima data, cu spicul de grau, asa ca l-am
ales pe acesta. Mi-a fost teama ca daca nu il iau cu mine ma voi
intoarce din nou cu mainile goale, desi nu a fost chiar cel mai frumos
brad pe care l-am zarit.
Socrate i-a spus: Aceasta este casatoria.
Cu o alta ocazie, Platon l-a intrebat pe Socrate ce este fericirea.
De aceasta data, Socrate l-a indrumat: Du-te pe malul raului si culege
cea mai frumoasa floare pe care o vei gasi, dar tine seama ca nu poti sa
alegi decat o singura data. Platon a facut asa cum i s-a cerut si, la
intoarcere, a povestit: Am vazut aceasta floare langa rau, am cules-o si
m-am gandit ca este cea mai frumoasa dintre suratele ei. Desi am zarit
si alte flori minunate, continui sa cred ca aceasta este fara egal.
Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.
Cu un alt prilej, Platon si-a intrebat invatatorul ce este viata.
Socrate i-a cerut sa faca un nou drum in padure si sa aduca de acolo cea
mai frumoasa floare care ii va iesi in cale. Platon a plecat de indata,
gata sa isi duca la indeplinire sarcina.
Au trecut trei zile, dar el nu si-a mai facut aparitia.
Socrate a mers si el in padure, sa isi caute ucenicul. In cele din urma,
l-a descoperit in mijlocul unei poiene. Socrate l-a intrebat daca a
descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a aratat-o, rasarind din
pamant chiar langa el. Invatatorul l-a intrebat de ce nu adusese floarea
la casa sa, iar Platon i-a spus: Daca faceam asta, s-ar fi vestejit
curand. Chiar daca nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai tarziu. Asa
ca am stat in preajma ei atunci cand a inflorit, iar atunci cand se va
ofili voi cauta o alta, la fel de frumoasa. De fapt, acesta este a doua
floare pe care am descoperit-o.
Socrate i-a spus: Ei bine, se pare ca stii deja adevarul despre viata.
Concluzii:
-dragostea nu inseamna perfectiune
- casatoria nu trebuie sa fie o alegere perfecta, ci sa devina una
- fericirea este o stare de spirit autocastigata de alegerea facuta
- viata este bucuria de a fi impreuna
Socrate i-a raspuns: Du-te pe campul din apropiere si adu-mi cel mai
frumos spic de grau pe care il vei gasi, dar tine cont ca nu ai voie sa
faci decat o singura incercare. Platon l-a ascultat fara sa cracneasca,
si s-a intors dupa o vreme fara a aduce nimic cu el.
Socrate l-a intrebat ce se intamplase, iar Platon l-a lamurit: Atunci
cand am intrat in lanuri am zarit un spic inalt si frumos, dar m-am
gandit ca poate voi gasi un altul si mai maiestos, asa ca am mers mai
departe. Am cautat in zadar dupa aceea, caci nu am aflat nici un alt
spic asemeni celui dintai, asa ca nu ti-am mai adus vreunul.
Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.
Intr-o alta zi, Platon l-a intrebat pe Socrate ce este casatoria.
Socrate i-a zis:Mergi pana la padure si taie-mi cel mai mandru si mai
chipes brad, dar adu-ti aminte ca nu ai voie sa faci decat un singur
drum pentru asta.Platon a facut intocmai si a revenit dupa un timp cu un
brad nu tocmai inalt si nu foarte frumos, dar indeajuns de aratos.
Socrate l-a intrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a
raspuns:
Am vazut niste brazi foarte falnici in drumul meu prin padure, dar mi-am
amintit ce s-a intamplat ultima data, cu spicul de grau, asa ca l-am
ales pe acesta. Mi-a fost teama ca daca nu il iau cu mine ma voi
intoarce din nou cu mainile goale, desi nu a fost chiar cel mai frumos
brad pe care l-am zarit.
Socrate i-a spus: Aceasta este casatoria.
Cu o alta ocazie, Platon l-a intrebat pe Socrate ce este fericirea.
De aceasta data, Socrate l-a indrumat: Du-te pe malul raului si culege
cea mai frumoasa floare pe care o vei gasi, dar tine seama ca nu poti sa
alegi decat o singura data. Platon a facut asa cum i s-a cerut si, la
intoarcere, a povestit: Am vazut aceasta floare langa rau, am cules-o si
m-am gandit ca este cea mai frumoasa dintre suratele ei. Desi am zarit
si alte flori minunate, continui sa cred ca aceasta este fara egal.
Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.
Cu un alt prilej, Platon si-a intrebat invatatorul ce este viata.
Socrate i-a cerut sa faca un nou drum in padure si sa aduca de acolo cea
mai frumoasa floare care ii va iesi in cale. Platon a plecat de indata,
gata sa isi duca la indeplinire sarcina.
Au trecut trei zile, dar el nu si-a mai facut aparitia.
Socrate a mers si el in padure, sa isi caute ucenicul. In cele din urma,
l-a descoperit in mijlocul unei poiene. Socrate l-a intrebat daca a
descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a aratat-o, rasarind din
pamant chiar langa el. Invatatorul l-a intrebat de ce nu adusese floarea
la casa sa, iar Platon i-a spus: Daca faceam asta, s-ar fi vestejit
curand. Chiar daca nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai tarziu. Asa
ca am stat in preajma ei atunci cand a inflorit, iar atunci cand se va
ofili voi cauta o alta, la fel de frumoasa. De fapt, acesta este a doua
floare pe care am descoperit-o.
Socrate i-a spus: Ei bine, se pare ca stii deja adevarul despre viata.
Concluzii:
-dragostea nu inseamna perfectiune
- casatoria nu trebuie sa fie o alegere perfecta, ci sa devina una
- fericirea este o stare de spirit autocastigata de alegerea facuta
- viata este bucuria de a fi impreuna
LUMEA DIN INIMA TA ... - pilda
Un întelept obişnuia să stea zilnic la intrarea într-o cetate din Orientul Mijlociu. Într-o zi, un călător se apropie de el şi îi spuse:
- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăti? Înteleptul îi răspunse printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetătii de unde vii?
- Egoişti şi răi. De aceea, mă bucur că am putut pleca de acolo.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăti, a răspuns înteleptul.
Putin după aceea, un alt călător se apropie de el şi i se adresă:
- Abia am sosit în acest oraş. Cum sunt oamenii de aici?
Înteleptul răspunse cu aceeaşi întrebare
- Cum erau locuitorii cetătii de unde vii?
- Erau buni şi cinstiti. Am avut multi prieteni acolo şi i-am părăsit cu greu.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăti, a răspuns înteleptul.
Un negutător care stătea de ceva timp în preajmă şi care auzise aceste discutii, se îndreptă către întelept şi îi spuse cu reproş, imediat după ce şi al doilea drumet plecă:
- Cum poti să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ti-au adresat-o aceşti doi oameni?
- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun
în trecut, nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni, va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii pe care îi atragem în jurul nostru sunt cei care ni se aseamănă.
- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăti? Înteleptul îi răspunse printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetătii de unde vii?
- Egoişti şi răi. De aceea, mă bucur că am putut pleca de acolo.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăti, a răspuns înteleptul.
Putin după aceea, un alt călător se apropie de el şi i se adresă:
- Abia am sosit în acest oraş. Cum sunt oamenii de aici?
Înteleptul răspunse cu aceeaşi întrebare
- Cum erau locuitorii cetătii de unde vii?
- Erau buni şi cinstiti. Am avut multi prieteni acolo şi i-am părăsit cu greu.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăti, a răspuns înteleptul.
Un negutător care stătea de ceva timp în preajmă şi care auzise aceste discutii, se îndreptă către întelept şi îi spuse cu reproş, imediat după ce şi al doilea drumet plecă:
- Cum poti să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ti-au adresat-o aceşti doi oameni?
- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun
în trecut, nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni, va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii pe care îi atragem în jurul nostru sunt cei care ni se aseamănă.
DACA PLANTEZI ...
Daca plantezi cinste – vei culege incredere
Daca plantezi bunatate – vei culege prieteni
Daca plantezi umilinta – vei culege maretie
Daca plantezi perseverenta – vei culege satisfactie
Daca plantezi respect – vei culege perspectiva
Daca plantezi harnicie – vei culege succes
Daca plantezi iertare – vei culege impacare
Daca plantezi credinta in Dumnezeu – vei avea o recolta bogata.
Atentie: Ce plantezi azi – vei culege maine!~
Daca plantezi bunatate – vei culege prieteni
Daca plantezi umilinta – vei culege maretie
Daca plantezi perseverenta – vei culege satisfactie
Daca plantezi respect – vei culege perspectiva
Daca plantezi harnicie – vei culege succes
Daca plantezi iertare – vei culege impacare
Daca plantezi credinta in Dumnezeu – vei avea o recolta bogata.
Atentie: Ce plantezi azi – vei culege maine!~
vineri
INCEPAND DE AZI !
Din vis ma trezesc si simt sufletul plin de lipsuri ,
Si un inger pur , ce-mi zboara prin visuri
Naste acum , in mine , un dor nemasurat
Si vreau sa te caut si cand ti-aud vocea sunt incantat ...
A ta voce m-alinta cu miere si lapte ,
Iar buzele tale imi arata evidentele fapte ,
Si aprinsul sarut , si trupu-ncepe sa cedeze
O mana te dezveleste si ochii incep sa cerceteze ;
Si in timpul unui sarut , ma cuprinde o framantare
In mine ma straduiesc sa caut o portita de scapare ...
Eu, sclavul buzelor si al pieptului ce mana mea-l apasa,
Nu incerc sa scap de tine,nu vreau sa ma intorc acasa...
Si incarcat sunt , de ganduri tulburatoare
Sa pierd dragostea ta ar fi cea mai dura incercare ,
Insa tu ma mangai usor , imi arati viitorul -
Povatuindu-ma pe mine , cel ce iti duce zilnic dorul ...
Acum , am ajuns sa te iubesc, sa nu uiti niciodata
Si nu pentru trup , ori pentru-o pofta neinfranata,
Si ma incred in tine si poate nimeni n-a vazut
Puritatea si inocenta unui suflet neintrecut ...
Si zambetul tau mi-a cucerit privirea ,
Avand frumusete imi otravesti gandirea ,
Mangaierile tale imi seduc simturile ,
Si gura ta suava imi satura toate gusturile ...
Cu sufletul iubindu-ne, suntem oarecum oameni diferiti ,
Dar , totusi , mereu in armonie, unul de altul multumiti -
Spre mine doresc sa mearga curand , ai tai pasi
Iubeste-ma !Sa simt, cat merit, incepand de AZI!
Si un inger pur , ce-mi zboara prin visuri
Naste acum , in mine , un dor nemasurat
Si vreau sa te caut si cand ti-aud vocea sunt incantat ...
A ta voce m-alinta cu miere si lapte ,
Iar buzele tale imi arata evidentele fapte ,
Si aprinsul sarut , si trupu-ncepe sa cedeze
O mana te dezveleste si ochii incep sa cerceteze ;
Si in timpul unui sarut , ma cuprinde o framantare
In mine ma straduiesc sa caut o portita de scapare ...
Eu, sclavul buzelor si al pieptului ce mana mea-l apasa,
Nu incerc sa scap de tine,nu vreau sa ma intorc acasa...
Si incarcat sunt , de ganduri tulburatoare
Sa pierd dragostea ta ar fi cea mai dura incercare ,
Insa tu ma mangai usor , imi arati viitorul -
Povatuindu-ma pe mine , cel ce iti duce zilnic dorul ...
Acum , am ajuns sa te iubesc, sa nu uiti niciodata
Si nu pentru trup , ori pentru-o pofta neinfranata,
Si ma incred in tine si poate nimeni n-a vazut
Puritatea si inocenta unui suflet neintrecut ...
Si zambetul tau mi-a cucerit privirea ,
Avand frumusete imi otravesti gandirea ,
Mangaierile tale imi seduc simturile ,
Si gura ta suava imi satura toate gusturile ...
Cu sufletul iubindu-ne, suntem oarecum oameni diferiti ,
Dar , totusi , mereu in armonie, unul de altul multumiti -
Spre mine doresc sa mearga curand , ai tai pasi
Iubeste-ma !Sa simt, cat merit, incepand de AZI!
De ce inselam? - analiza
De ce isi asuma oamenii riscul unei aventuri sau,
chiar mai mult, unei relatii in paralel?
E complicat.
Nu exista niciun raspuns,
dar sunt mai multe cauze comune
pe care unii ar putea sa le foloseasca drept scuza.
chiar mai mult, unei relatii in paralel?
E complicat.
Nu exista niciun raspuns,
dar sunt mai multe cauze comune
pe care unii ar putea sa le foloseasca drept scuza.
Aventurile au loc de foarte putine ori "din senin" potrivit psihoterapeutilor, care spun ca exista ceva in natura umana, care cauta familiaritate si confort, dar dorinta unor noi experientesi ca si acest sentiment este destul de puternic.
Lipsa sexului intr-o casatorie este un factor de risc enorm pentru infidelitate, dar nici sexul foarte bun nu iti garanteaza un sot fidel. Un barbat poate avea cea mai frumoasa si sexy sotie de pe planeta si tot va ceda in fata "noutatilor".
Citeste mai jos unele dintre principalele motive pentru care oamenii angajati deja in relatii cauta pe cineva la un moment dat. De la certuri banale pana la probleme serioase, in timp ce altii considera ca ceva le lipseste in relatie, acel ceva putand fi chiar neimportant.
- Protest: Exista momente cand unul dintre voi se poate simti siguri ca vor sa aiba o aventura. Daca te plangi tot timpul de bani sau alte probleme care au legatura cu convietuirea si viata personala va deveni agitata, se va transforma mai degraba intr-un infern decat intr-un paradis odihnitor, si sa fii cu altcineva in afara relatiei ar putea fi o optiune binevenita.
- Nesiguranta: In cazul in care un partener se simte respins pentru un anumit motiv, ar putea cauta atentie sau s-ar putea apropia de altcineva. El ar putea fi, de asemenea, atras de ideea unei aventuri daca se simte vulnerabil in privinta varstei sau a atractivitatii sexuale: numai emotiile unei noi relatii si admiratia din ochii altcuiva l-ar poate face sa se simta bine din nou.
- Sex si "dragoste": Daca unul dintre voi nu mai are chef de sex, nu mai aveti timp sau sexul a devenit plictisitor, o aventura poate fi raspunsul. In cazul in care sentimentul de "a fi indragostit" si cel de a fi excitat au trecut, unul dintre voi ar putea incepe sa-l caute in alta parte.
In cele mai multe dintre aceste cazuri, este ceea ce se numeste "distractie"si lipseste din relatie. Adevaratul motiv al unei aventuri de o noapte, care se intampla in circumstante extraordinare, poate fi curiozitatea sexuala, si este de obicei singurul tip de aventura, care nu inseamna nimic pentru persoana care o face, dar poate avea un impact devastator asupra celeilalte persoane din relatie.
- O relatie pe terminate: Oricare dintre voi sau poate chiar amandoi puteti simti ca relatia este pe terminate. O aventura in aceasta etapa are loc doar pentru ca vrei sa ai pe cineva cu care sa iesi in oras, sa-ti petreci timpul, sa te vezi cu oricine altcineva decat cu persoana cu care esti in relatie.
Urmatoarele motive explica de ce unii oameni sunt "predispusi unei aventuri", si continua sa aiba aventuri in paralel cu o relatie serioasa, desi nu au, de obicei, nicio intentie de a o termina.
- Adrenalina: Unii oameni recunosc ca sentimentele impetuoase, interesante ale primei iubiri nu dureaza, dar ca sunt prinsi in ele. Ei nu doresc sa paraseasca partenerul stabil pentru o serie de aventuri sau pentru o aventura de o noapte. Acestea sunt de obicei interesante, in graba si in secret si pun accent pe sex, plus sentimentul coplesitor de bucurie pentru ca gasesti, inca o data, pe cineva care crede ca esti minunat si care abia asteapta sa te vada.
- Frica de intimitate: Unele persoane cred ca intimitatea unei relatii serioase este greu de manevrat. O aventura devine o modalitate de a crea distanta si confidentialitate. Unii oameni implicati in aventuri pe termen lung, au efectiv doua relatii in paralel, ceea ce inseamna ca nu este intim pe deplin in niciuna.
Iubirea ...
Iubirea inseamna incredere, daruire, dar totodata si cea mai mare durere care-ti poate fi provocata in interior. La intrebarea "iubesti?", sunt atat de putini care pot raspunde sincer, incat nu cred ca ar incapea nici macar intr-un saculet. Pentru ca multi se tem sa nu sufere, putini stiu sa iubeasca cu adevarat. Dureros este faptul ca lumea refuza sa mai creada in iubire adevarata in zilele noastre si este un sentiment prea pur si prea frumos pentru a fi inlaturat, toti avem nevoie de dragoste, toti simtim nevoia sa iubim, sa credem in culorile curcubeului, in lumina orbitoare a soarelui si in vrajile noptii. Tine minte caci atunci cand te vei indragosti cu adevarat, iti va cadea drag un suflet si nu o simpla imagine.
Vei indragi cu o neiertatoare blandete caldura ochilor sai si parfumul ce-i strabate pielea.
Si, desi poti face compromisuri in dragoste, poti castiga o lupta pe care o porti cu tine insuti, la un moment dat te vei trezi inconjurat de dezamagire, poate si regret, iar lacrimi reci de tristete nu se vor teme sa strabata necontenit contururile fine ale fetei tale. Dragostea poate fi imaginata ca o harazire Dumnezeiasca menita sa imblanzeasca trupurile lipsite de vlaga ale oamenilor, ea a devenit nelipsita, precum aerul pe care-l respiram in fiecare secunda a vietii noastre. Uneori o simpla joaca poate deveni o iubire fara granite.
In viata conteaza fiecare clipa de iubire, fie ea si lipsita de importanta, trebuie sa oferi tot ce ai mai bun din tine chiar daca nu intotdeauna este adevarata zicala:"da astazi tot si maine vei primi inzecit". Nu toti au puterea de a vedea dincolo de stratul de ceara care protejeaza inima de fericire si durere, nu toti stiu sa caute in Univers frumusetea divina, de aceea cararea pavata cu petale de flori a labirintului iubirii se inchide de fiecare data, in loc sa se inalte in vazduhul liber.
Sa iubesti patimas inseamna sa simti un roi de fluturi albi si roz in interior de fiecare data cand telefonul suna, sa-ti sclipeasca ochii de bucurie atunci cand vantul iti alinta parul sau ploaia isi sparge stropii gigantici in palmele tale, iubirea este intr-adevar un bibelou de portelan, atat de valoroasa cand se hraneste cu suflete inocente, dar atat de frageda, incat o poti pierde in orice secunda fara sa stii apoi ca a existat vreodata.
Dragostea simbolizeaza infinitul soare ce-si scalda razele in uriasele valuri ale oceanelor.
Nu pot sa cred ca nu exista in fiecare inima o frantura de iubire, fie ea si nedescoperita inca sau uitata datorita trecerii anilor, niciodata povestile de dragoste nu sunt aceleasi, chiar daca aparent oamenii rai tind sa creada ca romantismul repreznta un sentiment siropos ce se repeta de fiecare data. Dar ei nu stiu de fapt cat de greu este sa-ti gasesti jumatatea intr-o lume atat de agitata si grabita, ce inseamna sa ai un moment de liniste in care sa cugeti profund, sa te gandesti la cel mai dulce lucru pe care il pastrezi in suflet, imaginea persoanei iubite ce nu-ti paraseste niciodata mintea, indiferent ce s-ar intampla…dragostea este ca o floare, daca nu este udata la timp se ofileste imediat, un suflet ce se teme de moarte nu va invata niciodata sa traiasca, dragostea nu este numai pentru cei puternici si cei norocosi, traim iubind, indiferent daca afara ninge sau este senin.
Daca ar invata toti dansul dragostei, lumea ar fi lipsita de griji si toti oamenii ar fi fericiti. Inseamna mult sa te hranesti in fiecare secunda si cu toate astea sa traiesti mereu cu senzatia de foame.
Pentru o viata secreta, care nu inseamna decat o mica evadare dintr-o lume trista inseamna enorm sa stii sa zambesti cand sufletul tau nu mai gaseste lacrimi sa verse, sa ai puterea de a continua sa speri intr-o iubire utopica, chiar daca aceasta evident nu poate ramane decat un vis. Dar cu toate astea este amuzant cum unele vise devin realitate.
Daca intr-adevar iubirea este un bibelou de portelan, imi voi aminti peste doua veacuri sa il scot putin din cutia fermecata a amintirilor si sa-l sterg de praful magic al timpului, chiar daca niciodata nu va mai straluci ca la inceput.
site-ul yogaesoteric .
“A iubi inseamna, poate, a lumina partea cea mai frumoasa din noi. Si cum blazatii au prins gustul adevarurilor echivoce, s-ar putea sa-i aud murmurand: “O dragoste adevarata e mai mult decat o iluzie”. Stiam si noi asta, domnilor! Dar bunul Cavaler nu ne-a cerut niciodata sa renuntam, ci sa invingem desertul cel putin printr-o iluzie, daca nu printr-o piramida. Si ne-a invatat ca nici o indoiala n-are dreptul sa transforme gesturile noastre in nisip. Cu acest gand colinda drumurile, absorbit de idealurile lui si compatimindu-i pe cei ce-l insulta si-l ridiculizeaza: “sarmanii, sunt de nisip inainte de a muri; nici n-au asteptat sa moara si au dat dreptate mortii”… Octavian Paler
Despre dragoste - OVIDIU BOJOR
Este academician, farmacist de renume si autor a zeci de carti si tratate de fitoterapie. Alpinist incercat in Himalaya si iubitor al lumii plantelor in toata profunzimea ei, Ovidiu Bojor e si un exemplu de viata. Are aproape 87 de ani, un tonus de invidiat si-un zambet care incalzeste inimi. Secretul lui? O iubire mare cat soarele, veche de 52 de ani
- Se sopteste pe la colturi ca aveti o casnicie de invidiat. Domnule Bojor, povestiti-ne, va rugam, cum ati cunoscut-o pe sotia dvs.
- Ne-am cunoscut cand eram studenti, in trenul Bucuresti - Gheorghieni. Eram responsabil cu sportul, la Comitetul Sindical al Facultatii de Medicina din Bucuresti si organizasem o excursie, cu studenti si profesori, in Muntii Suhard, la schi. Plecaseram toti, cu un tren personal, de noapte. Nu erau multe locuri de dormit, asa ca in compartiment i-am lasat pe ceilalti sa doarma pe locurile de dedesubt, iar noi doi ne-am suit, ca niste alpinisti, tocmai... in plasa in care se puneau bagajele. Acolo, la inaltime, am povestit jumatate de noapte si am si adormit la un moment dat. Cand am ajuns insa la cabana, si toti au fost repartizati in camere, s-a dovedit ca eu am ramas fara pat. Asa ca fetele m-au luat in dormitorul lor. Eram eu si opt fete, ca un sultan cu opt cadane. Nu m-au lasat pana nu mi-au legat un turban pe cap, iar ele si-au legat cearsafuri albe. (rade) Atunci s-a nascut frumoasa poveste de dragoste dintre mine si Mioara. Ani de-a randul apoi am tot urcat pe culmi amandoi. Eu ma ocupam si cu cartarea muntilor. Plecam si, cate sase, sapte zile, nu intalneam picior de om. Jumatate din Carpati i-am facut impreuna.
- Ati implinit, nu de mult, 50 de ani de casnicie. Cum e dragostea la varsta asta?
- E o dragoste platonica, frumoasa, tandra si inteleapta. E o iubire foarte spiritualizata. Acum doi ani, am sarbatorit nunta de aur la Manastirea Pangarati, o cetate din secolul 14, din judetul Neamt. O prietena foarte buna de acolo, Iulia Barbu, care a vrut sa fie si nasa noastra, a organizat totul absolut minunat. Am avut 25 de invitati. S-a facut o slujba frumoasa, in biserica, si apoi am fost la masa. Au fost clipe extraordinare, care ne-au inaltat spiritual, ne-au facut sa continuam drumul nostru cu fruntea sus, cu bucurie si totdeauna cu fata la lumina. La varsta noastra, e mai important ca oricand sa mergi cu fata spre lumina, spre bucurie, spre Dumnezeu.
- Ati gasit in toti anii acestia reteta unei casnicii care sa nu schiopateze?
- Secretul sta ascuns in anii de dinainte de casnicie. Eu le recomand tuturor sa nu se aprinda la prima scanteie.Si sa fie prieteni - doi, trei, patru ani inainte.Sa nu se arunce intr-o valtoare pasionala, din care nu se alege nimic. In anii acestia de prietenie, se verifica totul si se calmeaza toate conflictele: diferentele financiare, ca unul are mai multi bani, ca altul are mai putini, ca unul e mai cheltuitor, ca altul e mai dezordonat sau mai incapatanat, si asa mai departe. La fel si cu cele intelectuale si spirituale. Noi, inainte sa ne casatorim, ne-am si certat, ne-am si despartit, pana ce am lamurit absolut toate lucrurile intre noi. Eu eram o fire mai iute, un scorpion ardelean mai agresiv, ea era mai blanda, mai intelegatoare. Casatoria, sa stiti, nu rezolva asperitatile, ci le accentueaza. De aceea, cand intri in ea, iubirea ta trebuie sa fie limpede si curatata, nu tulbure si maloasa. Casnicia nu se face cu gandul ca unele lucruri se rezolva pe parcurs. Casnicia e un pas definitiv, care nu trebuie facut in pripa, ci cu seriozitate. Daca ai luat drumul asta, trebuie apoi sa-l urmezi cu devotament, concesie si intelegere permanenta pentru cel de langa tine. In epoca moderna, casniciile esueaza adesea, pentru ca s-au estompat foarte mult preludiile. Preludiul e foarte important in dragoste. Asteptarea e cea care face lucrurile sa creasca, le umple de mister si de farmec, le da greutate. Astepti, cu emotie, sa afli daca femeia pe care o placi va fi tandra sau jucausa, daca va sti sa te mangaie. Cand aveam 14 ani, am plecat la pescuit pe valea Bistritei si am poposit sa dormim la unul din cei unsprezece frati ai familiei Chirileanu (fratele cel mare a fost editorul operelor lui Ion Creanga). In seara aceea se adunasera acolo vanatori si pescari sa-l asculte pe scriitorul Mihail Sadoveanu. Imi aduc si acum aminte cum povestea cu vocea lui groasa si leganata: "Mai, copii, maaaaai, sa stiti un luuuuucru: la pescuit, la vanatooooare si in draaagoste, preliminariile sunt totul!". (rade) Ai tras glontul, ai doborat caprioara! Actul sexual, in sine, reduce totul la nimic. Mai ales ca dupa aceea, in loc sa mai stea sa-si mangaie sotia, sa o copleseasca de afectiune, cei mai multi se intorc pe spate si sforaie.
- Totusi, de-a lungul unei casatorii, oamenii se schimba, nu mai traiesc emotia de la inceput, ca atunci cand si-au jurat credinta. Prietenia preliminara nu garanteaza mereu fericirea.
- Oamenii nu se schimba fundamental, ei raman aceiasi, ce se schimba sunt niste preocupari exterioare. Iar daca intr-adevar se schimba, raceala care apare e cel mai adesea din vina amandurora, ca n-au stiut cum sa hraneasca focul de la inceput si ca focul lor nu a avut si suport spiritual, in credinta. Oamenii ii acuza pe ceilalti ca s-au schimbat cand, de fapt, ei asa fusesera dintotdeauna, doar ca valvataia de la inceput i-a orbit. Si apoi se trezesc ca nu le mai place de cel pe care si l-au ales si incearca sa-l modifice dupa gustul lor. Asta e semnul ca lipseste iubirea adevarata. De aceea, repet, nu-i decat o solutie: deschideti bine ochii, inainte sa va legati la cap.
"Vibratia iubirii rezista si in moarte"
- Ce e de facut cand incep sa apara conflictele, cand intre soti intervin raceala si tradarea?
- Daca ai neglijat preludiul casatoriei, conflictele apar mai mult ca sigur! Noi, in 52 de ani de casnicie, nu ne-am certat niciodata! N-am avut nici un conflict. Stiu ca pare greu de crezut. Am functionat numai pe concesie si intelegere reciproca. Dar pot intelege ca se intampla la altii si ca viata devine atunci insuportabila. Eu sunt pentru separare, nu pentru divort! Tu mergi pe calea ta, eu merg pe calea mea. Dar nu cu scandal, nu cu certuri, nu cu suferinta. Astepti si cugeti in liniste si tihna, vorbesti totul cu calm, fara nervi, iar despartirea sa fie in luciditate. Apoi, daca se ajunge la tradare, e si mai trist. Libertatea e una, libertinajul e alta. Si libertinajul calca libertatea. De la tradare incep sa se strice toate. Se sfarma si increderea, si misterul, si bucuria. Unii o fac pentru ca sunt inconstanti si in viata de zi cu zi, pentru ca se lasa foarte usor prada placerii si nu au suportul afectiunii spirituale, pentru ca sunt obisnuiti sa consume, nu sa daruiasca. Altii, pentru ca nu se potrivesc din punct de vedere sexual. Nu-i poti lua omului dorinta de mai bine, de o legatura mai stransa, de o intimitate mai profunda. Va cauta intotdeauna ceva mai adevarat, care sa-l implineasca mai adanc, care sa-i acopere golul pe care il are. Trebuie sa avem rabdare sa gasim pe cineva din acei 5% din oameni care gandesc la fel cu noi. In toata istoria civilizatiilor, oamenii nu au avansat prin gloata, prin turma, ci prin unicitate, prin singularitate. Apoi, nu suntem numai creier, nici doar spirit, nici doar trup. Suntem toate trei si avem nevoie in egala masura de toate trei. Fara una dintre ele, nu e intalnirea adevarata! Si va spun eu ca nu e minciuna, intalniri din astea chiar exista.
- Credeti ca e importanta potrivirea sexuala intre doi oameni?
- E foarte importanta! Face parte din natura umana. La toate animalele exista o perioada de rut, primavara sau toamna. Noi nu avem o asa perioada. Pentru ca noi, oamenii, dincolo de perpetuarea speciei, in lupta aceasta acerba pentru existenta, avem nevoie si de relaxare. Iar actul sexual e una din cele mai frumoase si mai depline desfatari. Dar sexualitatea nu e totul. Ca dovada ca atunci cand inaintezi in varsta si ea se stinge, ramane caldura acumulata a dragostei din toti anii de dinainte, e ca un cont in care ai facut economii. Raman tandretea, atingerile, mangaierile, luatul in brate si vibratia aceea profunda a unei iubiri care va rezista si in moarte. Pentru ca doua suflete care se iubesc se vor iubi la fel si dincolo. Viata adevarata nu e aici. Viata adevarata incepe de-abia dupa moarte. Iar eu sunt convins ca si acolo voi fi cu Mioara de mana.
- Ati avut, cu siguranta, si momente de cumpana. Cum mai poti pastra taina dragostei, cand viata te pune in situatii dificile?
-Daca trebuie sa treci un rau mare si involburat peste o punte foarte ingusta si il treci tinandu-te de mana cu celalalt, ajungi dincolo cu bine si ai cu cine sa te bucuri ca ai infruntat provocarea. Daca fiecare trece puntea singur, riscurile sunt si ele impartite. Se va simti fiecare lasat la greu, fiecare il va acuza pe celalalt, frustrarea va creste si o mare singuratate isi va face cuib intre ei. De dezamagire, vor impartasi tot mai putine lucruri, vor ajunge dincolo fiecare pe cont propriu, nu vor mai avea motiv sa se bucure si nici chef de vorba, o vreme vor mai merge poate alaturi, dar apoi fiecare va lua alt drum.
- Orice gest care izvoraste din dragoste, din adancul sufletului, ridica iubirea. O pietricica, o frunza, un avion de hartie pe care il daruiesti cu toata dragostea e impregnat de tine. Altminteri, poti darui cadouri scumpe, golite de orice semnificatie. Mi s-a intamplat de multe ori sa nu am bani, si cand coboram de pe munte, sa aduc o floricica mica, presata, sau o crenguta inflorita. Primavara, ii aduceam Mioarei liliac de munte. Liliacul de munte e destul de rar in muntii nostri. E mov si alb, mai mic decat cel obisnuit, infloreste cand inca e zapada, nu are frunze, apar doar florile, in schimb ii simti parfumul de la o suta de metri. La inceputul verii, ii aduceam rododendron inflorit. Mai tarziu, aparea ghintura cu flori albastre.Dragostea e un miracol lasat de Dumnezeu pe pamant. Dar casnicia nu e un miracol. O casnicie fericita e o armonie care se cladeste in fiecare an, caramida cu caramida. Trebuie continuata pana la ultima clipa a vietii. E o constructie, nu e o joaca. Nimic nu e dat de la sine.
"Lipiti-va de oameni bogati spiritual"
- Vorbeati la un moment dat de suportul spiritual. V-a ajutat credinta pe care o aveti amandoi in Dumnezeu?
- Credinta in viata vesnica e secretul oricarei iubiri si secretul tineretii la orice varsta. Cred in tinerete fara batranete si viata fara de moarte! Cea mai importanta lectie pe care am invatat-o tine de intelegerea vietii ca o piramida in varful careia se afla Dumnezeu. Eu nu sunt religios, dar sunt foarte credincios. Crezul meu, spre stupefactia multora, se opreste brusc. "Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute." Punct. De aici incolo incepe religia. Pe Dumnezeu l-am simtit de zeci de ori, la marile inaltimi, acolo unde nu eram decat eu, El, bolta instelata si linistea universului. L-am mai simtit cu adevarat aproape in Himalaya, la ultima mea expeditie, in 1985, cand urcam varful Ganesh Himal (7300 m), Muntele Sacru, Lacasul Zeilor. Am fost primul european caruia i s-a dat voie sa patrunda acolo. Am dormit in cort, la baza muntelui, la 5000 de metri. M-am trezit noaptea pe la ora doua, cerul era plin de stele si luna plina. La noi nu se vede asa ceva, cand luna e plina, stelele se estompeaza. Am luat aparatul, l-am pus pe trepied si am facut o fotografie lenta. Am lasat zece minute diafragma deschisa. Cand am developat-o, se vedea in ea tot universul: stelele care erau aproape de centrul obiectivului erau puncte, cele care erau aproape de margini iesisera raze. Am pierdut fotografia la o expozitie, dar o am vesnic in minte. Pentru ca atunci am inteles ce inseamna divinitatea, fuga aceasta dupa cunoastere si perfectiune. Pe masura ce ajungi mai aproape de Dumnezeu, si El mai face un pas inainte. Si devenirea ta e continua. Apuci o cale care nu se epuizeaza niciodata, te creeaza si te innoieste continuu. La fel e si in iubirea adevarata. Nu-l poti epuiza pe celalalt, decat daca vezi din el doar exteriorul, daca divinitatea din el ti-e indiferenta. Atunci cand pornesti impreuna la drum, descoperi in fiecare zi alte frumuseti, alte bucurii, alte valori, care nu te despart de celalalt, ci te unesc si mai tare. Peste flacara aia a dragostei de la inceput se adauga intelegerea, prietenia, iubirea.Exista trei mari virtuti: credinta, speranta, iubirea. Cand le ai pe toate, evoluezi spiritual alaturi de celalalt. Si atunci e splendid!
- Traim o epoca in care totul pare posibil, dar avem tot mai putine modele si suntem tot mai dezorientati. Poate de aceea si casniciile esueaza!
- Tinerii au nevoie de modele. Eu insumi am avut trei mentori, de la care am invatat lucruri esentiale. Primul a fost doctorul Victor Bojor, fratele tatalui meu, de la Gherla, Episcop de Cluj. Al doilea a fost parintele Suciu, de la Targu Mures, preot tanar si filosof, ajuns Episcop, a facut puscarie comunista si a fost asasinat in Sighetul Marmatiei. De la ei am inteles cat de important e sa-ti traiesti viata in vecinatatea lui Dumnezeu. Cat de important e sa nu uiti ca in spatele tuturor lucrurilor care ne inconjoara, in spatele tuturor fiintelor, se afla El. Ca cel mai important lucru e sa iubesti si ca bucuria nu vine decat prin iubire. "Dieu donne a ceux qui se donnent". Dumnezeu daruieste celor care se daruiesc! O vorba pe care o stiu de la monseniorul Ghika, cel de-al treilea mentor spiritual al meu. Cunostea opt limbi, stia biologie, chimie, medicina. Era dotat cu toate calitatile si virtutile si era foarte credincios. Eram surprins sa ascult de la el niste lucruri formidabile, despre sufletul plantelor, despre afectiunea lor, despre o spiritualitate care exista in natura, la orice nivel. Imi vorbea despre terapia florala, despre energiile plantelor si despre comunicarea spirituala intre floare si om, lucru pe care il intuise in vremea aceea doctorul Edward Bach, care instituise terapia florala. Oameni ca ei au dus lumea inainte. Trebuie sa intelegem ca nu mai avem prea mult timp pentru evolutie. Suntem pe buza prapastiei, lumea sta sa se prabuseasca moral, etic si spiritual. Lipiti-va de oameni bogati spiritual! Si ancorati-va in franghiile puternice ale iubirii si credintei, in valorile adevarate si neschimbatoare ale vietii.
- Se sopteste pe la colturi ca aveti o casnicie de invidiat. Domnule Bojor, povestiti-ne, va rugam, cum ati cunoscut-o pe sotia dvs.
- Ne-am cunoscut cand eram studenti, in trenul Bucuresti - Gheorghieni. Eram responsabil cu sportul, la Comitetul Sindical al Facultatii de Medicina din Bucuresti si organizasem o excursie, cu studenti si profesori, in Muntii Suhard, la schi. Plecaseram toti, cu un tren personal, de noapte. Nu erau multe locuri de dormit, asa ca in compartiment i-am lasat pe ceilalti sa doarma pe locurile de dedesubt, iar noi doi ne-am suit, ca niste alpinisti, tocmai... in plasa in care se puneau bagajele. Acolo, la inaltime, am povestit jumatate de noapte si am si adormit la un moment dat. Cand am ajuns insa la cabana, si toti au fost repartizati in camere, s-a dovedit ca eu am ramas fara pat. Asa ca fetele m-au luat in dormitorul lor. Eram eu si opt fete, ca un sultan cu opt cadane. Nu m-au lasat pana nu mi-au legat un turban pe cap, iar ele si-au legat cearsafuri albe. (rade) Atunci s-a nascut frumoasa poveste de dragoste dintre mine si Mioara. Ani de-a randul apoi am tot urcat pe culmi amandoi. Eu ma ocupam si cu cartarea muntilor. Plecam si, cate sase, sapte zile, nu intalneam picior de om. Jumatate din Carpati i-am facut impreuna.
- Ati implinit, nu de mult, 50 de ani de casnicie. Cum e dragostea la varsta asta?
- E o dragoste platonica, frumoasa, tandra si inteleapta. E o iubire foarte spiritualizata. Acum doi ani, am sarbatorit nunta de aur la Manastirea Pangarati, o cetate din secolul 14, din judetul Neamt. O prietena foarte buna de acolo, Iulia Barbu, care a vrut sa fie si nasa noastra, a organizat totul absolut minunat. Am avut 25 de invitati. S-a facut o slujba frumoasa, in biserica, si apoi am fost la masa. Au fost clipe extraordinare, care ne-au inaltat spiritual, ne-au facut sa continuam drumul nostru cu fruntea sus, cu bucurie si totdeauna cu fata la lumina. La varsta noastra, e mai important ca oricand sa mergi cu fata spre lumina, spre bucurie, spre Dumnezeu.
- Ati gasit in toti anii acestia reteta unei casnicii care sa nu schiopateze?
- Secretul sta ascuns in anii de dinainte de casnicie. Eu le recomand tuturor sa nu se aprinda la prima scanteie.Si sa fie prieteni - doi, trei, patru ani inainte.Sa nu se arunce intr-o valtoare pasionala, din care nu se alege nimic. In anii acestia de prietenie, se verifica totul si se calmeaza toate conflictele: diferentele financiare, ca unul are mai multi bani, ca altul are mai putini, ca unul e mai cheltuitor, ca altul e mai dezordonat sau mai incapatanat, si asa mai departe. La fel si cu cele intelectuale si spirituale. Noi, inainte sa ne casatorim, ne-am si certat, ne-am si despartit, pana ce am lamurit absolut toate lucrurile intre noi. Eu eram o fire mai iute, un scorpion ardelean mai agresiv, ea era mai blanda, mai intelegatoare. Casatoria, sa stiti, nu rezolva asperitatile, ci le accentueaza. De aceea, cand intri in ea, iubirea ta trebuie sa fie limpede si curatata, nu tulbure si maloasa. Casnicia nu se face cu gandul ca unele lucruri se rezolva pe parcurs. Casnicia e un pas definitiv, care nu trebuie facut in pripa, ci cu seriozitate. Daca ai luat drumul asta, trebuie apoi sa-l urmezi cu devotament, concesie si intelegere permanenta pentru cel de langa tine. In epoca moderna, casniciile esueaza adesea, pentru ca s-au estompat foarte mult preludiile. Preludiul e foarte important in dragoste. Asteptarea e cea care face lucrurile sa creasca, le umple de mister si de farmec, le da greutate. Astepti, cu emotie, sa afli daca femeia pe care o placi va fi tandra sau jucausa, daca va sti sa te mangaie. Cand aveam 14 ani, am plecat la pescuit pe valea Bistritei si am poposit sa dormim la unul din cei unsprezece frati ai familiei Chirileanu (fratele cel mare a fost editorul operelor lui Ion Creanga). In seara aceea se adunasera acolo vanatori si pescari sa-l asculte pe scriitorul Mihail Sadoveanu. Imi aduc si acum aminte cum povestea cu vocea lui groasa si leganata: "Mai, copii, maaaaai, sa stiti un luuuuucru: la pescuit, la vanatooooare si in draaagoste, preliminariile sunt totul!". (rade) Ai tras glontul, ai doborat caprioara! Actul sexual, in sine, reduce totul la nimic. Mai ales ca dupa aceea, in loc sa mai stea sa-si mangaie sotia, sa o copleseasca de afectiune, cei mai multi se intorc pe spate si sforaie.
- Totusi, de-a lungul unei casatorii, oamenii se schimba, nu mai traiesc emotia de la inceput, ca atunci cand si-au jurat credinta. Prietenia preliminara nu garanteaza mereu fericirea.
- Oamenii nu se schimba fundamental, ei raman aceiasi, ce se schimba sunt niste preocupari exterioare. Iar daca intr-adevar se schimba, raceala care apare e cel mai adesea din vina amandurora, ca n-au stiut cum sa hraneasca focul de la inceput si ca focul lor nu a avut si suport spiritual, in credinta. Oamenii ii acuza pe ceilalti ca s-au schimbat cand, de fapt, ei asa fusesera dintotdeauna, doar ca valvataia de la inceput i-a orbit. Si apoi se trezesc ca nu le mai place de cel pe care si l-au ales si incearca sa-l modifice dupa gustul lor. Asta e semnul ca lipseste iubirea adevarata. De aceea, repet, nu-i decat o solutie: deschideti bine ochii, inainte sa va legati la cap.
"Vibratia iubirii rezista si in moarte"
- Ce e de facut cand incep sa apara conflictele, cand intre soti intervin raceala si tradarea?
- Daca ai neglijat preludiul casatoriei, conflictele apar mai mult ca sigur! Noi, in 52 de ani de casnicie, nu ne-am certat niciodata! N-am avut nici un conflict. Stiu ca pare greu de crezut. Am functionat numai pe concesie si intelegere reciproca. Dar pot intelege ca se intampla la altii si ca viata devine atunci insuportabila. Eu sunt pentru separare, nu pentru divort! Tu mergi pe calea ta, eu merg pe calea mea. Dar nu cu scandal, nu cu certuri, nu cu suferinta. Astepti si cugeti in liniste si tihna, vorbesti totul cu calm, fara nervi, iar despartirea sa fie in luciditate. Apoi, daca se ajunge la tradare, e si mai trist. Libertatea e una, libertinajul e alta. Si libertinajul calca libertatea. De la tradare incep sa se strice toate. Se sfarma si increderea, si misterul, si bucuria. Unii o fac pentru ca sunt inconstanti si in viata de zi cu zi, pentru ca se lasa foarte usor prada placerii si nu au suportul afectiunii spirituale, pentru ca sunt obisnuiti sa consume, nu sa daruiasca. Altii, pentru ca nu se potrivesc din punct de vedere sexual. Nu-i poti lua omului dorinta de mai bine, de o legatura mai stransa, de o intimitate mai profunda. Va cauta intotdeauna ceva mai adevarat, care sa-l implineasca mai adanc, care sa-i acopere golul pe care il are. Trebuie sa avem rabdare sa gasim pe cineva din acei 5% din oameni care gandesc la fel cu noi. In toata istoria civilizatiilor, oamenii nu au avansat prin gloata, prin turma, ci prin unicitate, prin singularitate. Apoi, nu suntem numai creier, nici doar spirit, nici doar trup. Suntem toate trei si avem nevoie in egala masura de toate trei. Fara una dintre ele, nu e intalnirea adevarata! Si va spun eu ca nu e minciuna, intalniri din astea chiar exista.
- Credeti ca e importanta potrivirea sexuala intre doi oameni?
- E foarte importanta! Face parte din natura umana. La toate animalele exista o perioada de rut, primavara sau toamna. Noi nu avem o asa perioada. Pentru ca noi, oamenii, dincolo de perpetuarea speciei, in lupta aceasta acerba pentru existenta, avem nevoie si de relaxare. Iar actul sexual e una din cele mai frumoase si mai depline desfatari. Dar sexualitatea nu e totul. Ca dovada ca atunci cand inaintezi in varsta si ea se stinge, ramane caldura acumulata a dragostei din toti anii de dinainte, e ca un cont in care ai facut economii. Raman tandretea, atingerile, mangaierile, luatul in brate si vibratia aceea profunda a unei iubiri care va rezista si in moarte. Pentru ca doua suflete care se iubesc se vor iubi la fel si dincolo. Viata adevarata nu e aici. Viata adevarata incepe de-abia dupa moarte. Iar eu sunt convins ca si acolo voi fi cu Mioara de mana.
- Ati avut, cu siguranta, si momente de cumpana. Cum mai poti pastra taina dragostei, cand viata te pune in situatii dificile?
-Daca trebuie sa treci un rau mare si involburat peste o punte foarte ingusta si il treci tinandu-te de mana cu celalalt, ajungi dincolo cu bine si ai cu cine sa te bucuri ca ai infruntat provocarea. Daca fiecare trece puntea singur, riscurile sunt si ele impartite. Se va simti fiecare lasat la greu, fiecare il va acuza pe celalalt, frustrarea va creste si o mare singuratate isi va face cuib intre ei. De dezamagire, vor impartasi tot mai putine lucruri, vor ajunge dincolo fiecare pe cont propriu, nu vor mai avea motiv sa se bucure si nici chef de vorba, o vreme vor mai merge poate alaturi, dar apoi fiecare va lua alt drum.
Si noi am avut foarte multe momente dificile de trecut. N-am fost o familie bogata. Tatal meu, desi fusese profesor de Stiinte Naturale (avusese doua catedre), a pierdut tot. Toata averea noastra a fost nationalizata. Socrul meu era mecanic pe locomotiva cu aburi. La inceput, de exemplu, cand Mioara era inca studenta, locuiam intr-un apartament din acela colectiv stalinist, alaturi de alte trei familii, cu baie comuna si toaleta comuna. Si am hotarat sa strangem bani, sa depunem la primarie, ca sa primim casa cu ajutorul statului. Au fost ani grei, in care ne-am rupt de la gura distractiile, placerile. Dar am ramas uniti, nu ne-am dezbinat. Mai tarziu, cand eu am devenit consilier si expert pentru dezvoltare industriala al Natiunilor Unite, in Katmandu, ca sa pot definitiva ultima faza a unui proiect de constructie a primei industrii farmaceutice pe baza de plante medicinale din flora nepaleza, a trebuit sa locuiesc acolo doi ani de zile. Baiatul meu era mic, avea 12 ani, nu puteam sa ma vad cu familia decat o luna pe an, cand ma vizitau ei acolo. Ne era foarte dor unuia de celalalt. Dar cand legatura spirituala e puternica, nici distanta nu te poate indeparta. Nu casnicia e grea, viata e grea! Si fiecare trebuie sa invete sa-si duca crucea. Efortul depus in viata asta nu ne coboara, ne face mai puternici, ne purifica, ne ajuta sa gasim in noi resurse continue, sa devenim mai buni, mai creativi. Totul e sa nu intri in starea de depresie, de deznadejde, de indiferenta. Sa suferi cu speranta, cu credinta, ca numai atunci suferinta are un folos. Exista si o ruga care mie imi e foarte draga: "Doamne, fa din suferinta/ Pod de aur, pod inalt./ Fa din lacrima velinta/ Pentru un pat afund si cald./ Din lovirile nedrepte/ Faguri faca-se si vin./ Din cadere - scari si trepte/ Pentru un urcus alpin/
Din veninul pus in cană
Fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
o cădelniţă spre cer; Şi din fiece dezastru si crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
si fă zâmbet înţelept." - Metanie (versuri Radu Gyr)
Fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
o cădelniţă spre cer; Şi din fiece dezastru si crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
si fă zâmbet înţelept." - Metanie (versuri Radu Gyr)
Sa nu uitam ca viata noastra e un urcus pe munte. Cu cat urci mai sus, cu atat orizontul se largeste si cuprinzi din ce in ce mai mult."Dragostea este un miracol. Casnicia, nu"- Exista gesturi care pot inalta o iubire si pot s-o coboare?
- Orice gest care izvoraste din dragoste, din adancul sufletului, ridica iubirea. O pietricica, o frunza, un avion de hartie pe care il daruiesti cu toata dragostea e impregnat de tine. Altminteri, poti darui cadouri scumpe, golite de orice semnificatie. Mi s-a intamplat de multe ori sa nu am bani, si cand coboram de pe munte, sa aduc o floricica mica, presata, sau o crenguta inflorita. Primavara, ii aduceam Mioarei liliac de munte. Liliacul de munte e destul de rar in muntii nostri. E mov si alb, mai mic decat cel obisnuit, infloreste cand inca e zapada, nu are frunze, apar doar florile, in schimb ii simti parfumul de la o suta de metri. La inceputul verii, ii aduceam rododendron inflorit. Mai tarziu, aparea ghintura cu flori albastre.Dragostea e un miracol lasat de Dumnezeu pe pamant. Dar casnicia nu e un miracol. O casnicie fericita e o armonie care se cladeste in fiecare an, caramida cu caramida. Trebuie continuata pana la ultima clipa a vietii. E o constructie, nu e o joaca. Nimic nu e dat de la sine.
"Lipiti-va de oameni bogati spiritual"
- Vorbeati la un moment dat de suportul spiritual. V-a ajutat credinta pe care o aveti amandoi in Dumnezeu?
- Credinta in viata vesnica e secretul oricarei iubiri si secretul tineretii la orice varsta. Cred in tinerete fara batranete si viata fara de moarte! Cea mai importanta lectie pe care am invatat-o tine de intelegerea vietii ca o piramida in varful careia se afla Dumnezeu. Eu nu sunt religios, dar sunt foarte credincios. Crezul meu, spre stupefactia multora, se opreste brusc. "Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute." Punct. De aici incolo incepe religia. Pe Dumnezeu l-am simtit de zeci de ori, la marile inaltimi, acolo unde nu eram decat eu, El, bolta instelata si linistea universului. L-am mai simtit cu adevarat aproape in Himalaya, la ultima mea expeditie, in 1985, cand urcam varful Ganesh Himal (7300 m), Muntele Sacru, Lacasul Zeilor. Am fost primul european caruia i s-a dat voie sa patrunda acolo. Am dormit in cort, la baza muntelui, la 5000 de metri. M-am trezit noaptea pe la ora doua, cerul era plin de stele si luna plina. La noi nu se vede asa ceva, cand luna e plina, stelele se estompeaza. Am luat aparatul, l-am pus pe trepied si am facut o fotografie lenta. Am lasat zece minute diafragma deschisa. Cand am developat-o, se vedea in ea tot universul: stelele care erau aproape de centrul obiectivului erau puncte, cele care erau aproape de margini iesisera raze. Am pierdut fotografia la o expozitie, dar o am vesnic in minte. Pentru ca atunci am inteles ce inseamna divinitatea, fuga aceasta dupa cunoastere si perfectiune. Pe masura ce ajungi mai aproape de Dumnezeu, si El mai face un pas inainte. Si devenirea ta e continua. Apuci o cale care nu se epuizeaza niciodata, te creeaza si te innoieste continuu. La fel e si in iubirea adevarata. Nu-l poti epuiza pe celalalt, decat daca vezi din el doar exteriorul, daca divinitatea din el ti-e indiferenta. Atunci cand pornesti impreuna la drum, descoperi in fiecare zi alte frumuseti, alte bucurii, alte valori, care nu te despart de celalalt, ci te unesc si mai tare. Peste flacara aia a dragostei de la inceput se adauga intelegerea, prietenia, iubirea.Exista trei mari virtuti: credinta, speranta, iubirea. Cand le ai pe toate, evoluezi spiritual alaturi de celalalt. Si atunci e splendid!
- Traim o epoca in care totul pare posibil, dar avem tot mai putine modele si suntem tot mai dezorientati. Poate de aceea si casniciile esueaza!
- Tinerii au nevoie de modele. Eu insumi am avut trei mentori, de la care am invatat lucruri esentiale. Primul a fost doctorul Victor Bojor, fratele tatalui meu, de la Gherla, Episcop de Cluj. Al doilea a fost parintele Suciu, de la Targu Mures, preot tanar si filosof, ajuns Episcop, a facut puscarie comunista si a fost asasinat in Sighetul Marmatiei. De la ei am inteles cat de important e sa-ti traiesti viata in vecinatatea lui Dumnezeu. Cat de important e sa nu uiti ca in spatele tuturor lucrurilor care ne inconjoara, in spatele tuturor fiintelor, se afla El. Ca cel mai important lucru e sa iubesti si ca bucuria nu vine decat prin iubire. "Dieu donne a ceux qui se donnent". Dumnezeu daruieste celor care se daruiesc! O vorba pe care o stiu de la monseniorul Ghika, cel de-al treilea mentor spiritual al meu. Cunostea opt limbi, stia biologie, chimie, medicina. Era dotat cu toate calitatile si virtutile si era foarte credincios. Eram surprins sa ascult de la el niste lucruri formidabile, despre sufletul plantelor, despre afectiunea lor, despre o spiritualitate care exista in natura, la orice nivel. Imi vorbea despre terapia florala, despre energiile plantelor si despre comunicarea spirituala intre floare si om, lucru pe care il intuise in vremea aceea doctorul Edward Bach, care instituise terapia florala. Oameni ca ei au dus lumea inainte. Trebuie sa intelegem ca nu mai avem prea mult timp pentru evolutie. Suntem pe buza prapastiei, lumea sta sa se prabuseasca moral, etic si spiritual. Lipiti-va de oameni bogati spiritual! Si ancorati-va in franghiile puternice ale iubirii si credintei, in valorile adevarate si neschimbatoare ale vietii.
Si nu mergeti chiar la marginea prapastiei, veti vedea de departe cum multi vor incepe sa cada. Salvarea nu mai e posibila acum prin evolutie liniara, ci prin evolutie geometrica. 3 si cu 3 fac 6. Dar 3x3 fac 9. Si 9x9 fac 81. Nu e suficient doar sa te aduni cu cei de o seama cu tine. Oamenii de bine trebuie sa se inmulteasca. Sa fie tot mai multi!- Daca inchideti ochii cateva secunde, si va ganditi la iubirea pe care ati trait-o, ce imagine va vine in minte? - O vad pe sotia mea, care e de o delicatete si de o finete deosebite. O vad tinandu-ma de mana, in vacantele noastre. Nu le-am intrerupt niciodata. Si anul acesta am fost la Vatra Dornei, am fost la Balcic si acum vom pleca la Malaga, in Spania. Ii vad gesturile ei de tandrete, grija pentru sanatatea mea, pentru ce pun in farfurie, ingrijorarea pentru excesele mele de scorpion, o vad cu cat drag ma tempereaza. Si ii vad lumina iubirii din ochi.
Transformarile iubirii - pilda
Într-o viaţă, aproape normală, bărbatul trece – în viziunea
femeii – printr-o serie de transformări zoologice, unele complet
ilogice.
La început e puişor, puiuţ, pui, iepuraş, gândăcel, motănel,
mieluşel, cocoşel, ursuleţ, bursuc şi mânz. Apoi devine armăsar,
taur, leu, leopard, tigru, iepuroi, dulău, cârlan, cintezoi şi
cocoş.
Uşor, uşor, se transformă în popândău, măgăruş, ţap, berbec
şi viţel. Spre final, ajunge guzgan, papagal, sconcs, gorilă,
urangutan, dinozur, caşalot, mastodont, măgar, porc şi, inevitabil,
boul dracului.
Cu totul altfel se pune problema, când e vorba de femeie… Porneşte
de la privighetoare, mierlă, ciocârlie, vrăbiuţă, gândăcel,
şoricel, pisicuţă, GĂRGĂRIŢĂ, broscuţă, furnicuţă,
albinuţă, libelulă şi trece spre porumbiţă, maimuţică, fâţă,
vulpiţă, pupăză, bufniţă şi buhă, ajungând la viespe, viperă,
lipitoare, ciocănitoare, cucuvea, cloşcă, gâscă, hienă, căţea,
balenă şi, evident, vaca Domnului.
Ce ne dorim in viata cu adevarat?
Am stat ceva vreme si m-am gandit la viata mea. Va propun si voua sa faceti la fel si sa incercati sa va dati seama ce va doriti cu adevarat de la ea.
Cele mai multe dintre noi probabil ca incearca sa “se realizeze” in viata conform dorintelor pe care parintii si le-au exprimat de- a lungul anilor. Probabil ca toate stim celebra replica: “Macar de unde am ramas eu sa pornesti tu”.
Dar, oare unde au ramas parintii nostril? Ce si-au dorit pentru ei si, mai important, ce si-au dorit cu adevarat pentru noi?
Toate luam ad literam vorbele lor. In esenta insa, daca ne luam un ragaz si stam sa ne gandim real la ceea ce ne dorim (cu totii – parinti si copii) o sa avem surpriza sa constatam ca adevarul este altul.
Pot sa pun ramasag cu oricine ca parintii nostril isi doresc pentru noi sanatate si fericire. Indiferent care ar fi forma de manifestare a acestora doua.
Eu, sincer, desi nimeni nu m-a obligat vreodata sa fac ceva ce nu-mi place, multi ani am alergat sa ajung in viata cineva, astfel incat sa-i fac pe parintii mei fericiti si sa fie mandri de mine.
In alta ordine de idei, acum am o familie si un copil si am avut un moment de luciditate in care m-am intrebat real ce vreau EU de la mine.
Am facut scoli multe, studii universitare, postuniversitare, specialitati, etc etc; am acumulat experienta de-a lungul anilor in care am lucrat, strangand din dinti si fara sa cracnesc. Toate pentru a putea sa ma realizez in viata. Asa cum credeam eu ca ar trebui sa fie. Cariera, bani, staut social.
Din pacate, in tot acest timp am pierdut din vedere ceea ce imi doream eu de la viata.
Oricum, la ceas de bilant, am inteles ca fericirea nu mi-o aduc nici banii, nici cariera ci, surprinzator, lucrurile marunte, care se intampla zi de zi in viata mea.
Cand eram adolescenta citeam carti pe banda rulanta. De cand ma ocup de cariera am ajuns sa citesc doar reviste de specialitate si carti din domeniu.
Cand nu ma gandeam la cariera plecam permanent in vacante, minivacante, etc.
Acum stau si ma uit de doua ori in punga sa vad daca imi permit si aceasta iesire.
Ma rog, sunt multe de spus, multe de enumerate. Esenta este insa una care sintetizeaza dorintele mele in viata: sunt simple si, in final, sunt identice cu ale parintilor mei: vreau sa fiu sanatoasa si fericita.
Asadar, am hotarat sa-mi schimb cariera. Desi am o varsta destul de inaintata m-am hotarat sa dau examen la medicina si sa o iau de la zero. Am decis sa-mi petrec mult mai mult timp cu familia mea. Sa las deoparte grijile zilnice (in fond nu costa foarte mult sa angajez pe cineva sa ma ajute prin casa), sa citesc, sa vorbesc, sa stau pe canapéa alaturi de sotul meu si sa ne uitam la un film vechi si sa bem un sprit, sa mancam floricele etc. Lucruri foarte simple, lucruri extreme de necesare, lucruri care ma fac fericita.
Nu stiu altele cum sunt dar eu, cand ma gandesc la ceea ce va urma in viata mea, la fericirea care ma asteapta, la zambetul parintilor mei cand le-am comunicat deciziile mele, mai ca stau sa ma intreb: de ce oare uitam sa comunicam cu cei dragi si sa intelegem exact ca dorinta comuna a familiei se reduce la doua cuvinte: sanatate, fericire?
Stiu ca trebuie ceva curaj sa fac ceea ce mi-am propus dar, sunt absolut convinsa ca rezultatele vor compensa eforturile depuse.
[ VIDEO ] Limbajul iubirii asa cum e vorbit de catre inima
Interviu interesant despre descoperiri importante privind inteligenta si puterea inimii umane realizate de institutul de cercetare HeartMath. Film preluat si tradus de pe canalul Youtube Heartmath2.
Alte informatii pe http://www.coerentaglobala.ro si http://www.heartmath.com
Alte informatii pe http://www.coerentaglobala.ro si http://www.heartmath.com
9 cantece de despartire , pentru eternitate !
| Muzica poate fi un bun remediu pentru o durere atat de apasatoare. Iata un top al celor mai bune piese de despartire din toate timpurile, pe care le poti folosi drept "terapie" in aceste momente grele:
Versurile care ne inspira: “When the day is long and the night, the night is yours alone, when you're sure you've had enough of this life, well hang on, don't let yourself go, everybody cries and everybody hurts sometimes”
The Cure - Pictures of You Versurile care ne inspira: “If only I had thought of the right words I could have hold on to your heart, if only I'd thought of the right words, I wouldn't be breaking apart all my pictures of you”
No Doubt - Don’t Speak Versurile care ne inspira: “I really feel that I'm losing my best friend, I can't believe this could be the end, it looks as though you're letting go and if it's real well I don't want to know”
Janis Joplin - Piece of My Heart Versurile care ne inspira: "I want you to come on, come on, come on, come on and take it, take another little piece of my heart now, baby"
Justin Timberlake - Cry Me a River Versurile care ne inspira: "Cry me a river, oh (Cry me, cry me), Cry me a river, oh, (Cry me, cry me), Cry me a river, oh, (Cry me, cry me), Cry me a river, oh (Cry me, cry me)"
Alanis Morisette - You Oughta Know Versurile care ne inspira: “And I'm here to remind you of the mess you left when you went away,iIt's not fair to deny me of the cross I bear that you gave to me, you, you, you oughta know”
Ray Charles - Hit The Road Jack Versurile care ne inspira: “Hit the road Jack and don't you come back no more, no more, no more, no more”
Versurile care ne inspira: “Fuck You”
Gloria Gaynor - I Will Survive Versurile care ne inspira: "I will survive, as long as i know how to love I know I will stay alive, I've got all my life to live, I've got all my love to give and I'll survive, I will survive" |
Cele mai romantice scene din filme
Fie ca sarbatorim Sfantul Valentin sau Dragobetele, luna februarie poate fi considerata luna dragostei de catre multi dintre noi. Asa ca v-am pregatit cele mai romantice scene de film, care ne-au facut sa ne indragostim odata cu personajele.
"Pretty Woman"
YouTube
Scena finala din „Pretty Woman", in care Richard
Anul trecut, comedia romantica "Pretty Woman" a ocupat primul loc in lista peliculelor favorite ale britanicilor de Valentine's Day.
"Aici se dezvolta o poveste moderna, o incrucisare intre Pygmalion si Cenusareasa", ar fi, in opinia criticului de film Barry Norman, motivul succesului de care se bucura "Pretty Woman".
"The Notebook"
YouTube
Acest film, considerat de multi drept o oda inchinata dragostei, abunda in scene romantice, insa una dintre cele mai impresionante scene este cea in care Noah incearca din rasputeri sa o faca pe Allie, care sufera de o boala incurabila, sa revina la realitate citindu-i in fiecare zi povestea lor de dragoste.
La fel de impresionant este si finalul filmului, cand cei doi batrani mor imbratisati, dar nu inainte ca Allie sa-si aduca aminte cine este Noah pentru ultima oara.
"Ghost"
YouTube
Cine nu a vazut cel putin o data filmul "Ghost" si nu a suspinat in momentul in care Patrick Swayze si Demi Moore au un moment plin de pasiune si romantism construit in jurul unei mese de olarit? Si daca mai punem ca pe fundal se aude melodia "Unchained Melody", se intelege perfect de ce aceasta scena se afla pe locul trei in acest top.
In urma cu un an, actorul Patrick Swayze, care a murit in 2009, a fost desemnat "regele filmelor romantice", dupa ce doua filme in care acest a jucat, "Ghost" si "Dirty Dancing", s-au clasat pe primele doua locuri in topul celor mai romantice pelicule ale tuturor timpurilor.
Sacrificiile barbatiilor ... din dragoste ! ?
In ceea ce-i priveste pe barbati, au si ei micile sacrificii pe care se lauda ca le fac de dragul persoanei de langa ei. Printre acestea se numara:
Evita comportamentul tipic masculin
Si prin comportament tipic masculin ne referim la lucrurile obisnuite pe care le face un barbat singur: imbraca doua zile la rand acelasi tricou, se rade o data pe saptamana, mananca fast-food in fiecare seara, iese la bere cu amicii in fiecare zi...
Atunci cand in viata lui apare o femeie, comportamentul i se schimba radical (daca, desigur, tine la femeia respectiva si isi doreste sa se schimbe pentru ea).
Face planuri pentru nunta
Desi nunta este un moment important si in viata unui barbat, pregatirile pentru acest eveniment sunt un adevarat calvar. Majoritatea considera ca parerea lor, in cazul in care au vreuna, este nesemnificativa si drept urmare prefera sa lase totul in seama partenerei.
Cedeaza teritoriul personal
Inca din copilarie, camera unui baiat poarta amprenta personalitatii sale (ca si in cazul fetelor, de altfel) si se transforma in teritoriul personal. Cu timpul, fiecare are tendinta de a-si pastra o zona personala in casa: fie ca e vorba de dormitor sau o camera de lucru, un birou. Cand apare o femeie in viata lui, aceasta camera se transforma, incet, incet, intr-o zona comuna.
Isi sacrifica timpul
Unii o numesc sacrificiu, altii o declara o placere - sa petreaca o zi la cumparaturi sau sa-si insoteasca partenera la un film care (doar) ei ii place foarte mult. Oricum s-ar numi, acest gest pe care barbatii il fac pentru femeia din viata lor vine din dorinta de a o vedea fericita.
Relationeaza cu socrii
Se intampla destul de rar ca relatia dintre socrii si nora/ginere sa fie cu adevarat foarte stransa. Si totusi...fiecare incearca sa consolideze o relatie cat mai frumoasa cu parintii partenerului din dorinta de a mentine o atmosfera armonioasa.
------------------
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
SMILE
